Cine sunt oamenii de afaceri din Emirate cu care s-a văzut premierul Ciolacu: companii de top

Publicat: 18 apr. 2024, 16:42, de Viorela Pitulice, în POLITICĂ , ? cititori
Cine sunt oamenii de afaceri din Emirate cu care s-a văzut premierul Ciolacu: companii de top
Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, joi, la Abu Dhabi cu reprezentanții unor companii importante din Emiratele Arabe Unite.  Agenda discuțiilor a vizat extinderea şi modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare şi feroviare, investiţiile în energie verde.
 
Dezvoltarea de proiecte strategice comune între România şi Emiratele Arabe Unite a constituit linia directoare a întâlnirilor economice pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut programate.
„M-am întâlnit astăzi cu reprezentanții unora dintre cele mai puternice companii emirateze, printre care Al Dahra, Mubadala, IHC/Abu Dhabi Ports sau ADNOC cu care am convenit dezvoltarea unor proiecte majore de investiții în România: extinderea și modernizarea Aeroportului Otopeni, a infrastructurii portuare și feroviare, investiții în energie verde și în procesare alimentară”, a anunțat Marcel Ciolacu pe Facebook.

Fondul suveran de investiţii România – EAU

Cu această ocazie, premierul Marcel Ciolacu a declarat că asociaţiile profesionale şi camerele de comerţ şi industrie din ambele ţări au un rol important în promovarea şi susţinerea cooperării bilaterale şi a schimburilor de experienţă, informează Guvernul.

„Premierul român a menţionat că această vizită va conduce şi la amplificarea prezenţei companiilor româneşti pe piaţa emirateză. În acelaşi timp, ambele părţi şi-au manifestat interesul pentru constituirea Fondului suveran de investiţii România – EAU. Cooperarea în sectorul energetic a reprezentat unul din subiectele abordate în cadrul acestor întrevederi, în condiţiile în care România are încă o componentă importantă de folosire a energiei convenţionale, astfel încât oferă oportunităţi de cooperare în domeniile produselor petroliere şi gazelor naturale, dar se află în curs de desfăşurare şi tranziţia către o economie verde, conform angajamentelor climatice asumate la nivelul UE. De aceea, sunt încurajate investiţii semnificative în domenii precum energia regenerabilă şi îmbunătăţirea eficienţei energetice, dar şi în ceea ce priveşte dezvoltarea de noi capacităţi de stocare a energiei, în scopul echilibrării sistemului energetic din România”, se mai arată în comunicatul Executivului.

În cadrul întâlnirilor  conduse de premierul Ciolacu au fost abordate și teme legate de dezvoltarea comerţului bilateral, cu accent pe produse agroalimentare şi IT&C, în condițiile în care aceste mărfuri oferă un potenţial încă insuficient explorat.

„În ceea ce priveşte transporturile, pe lângă importanţa strategică a Portului Constanţa, România oferă oportunităţi de cooperare şi pentru dezvoltarea reţelelor feroviară şi rutieră de care dispune. Premierul Marcel Ciolacu a amintit şi de cele opt proiecte propuse de România în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), aflate în diferite stadii de realizare şi care pot fi interesante pentru investitorii cu expertiză în infrastructura de transport, energetică sau digitală”, mai precizează Guvernul.

Prim-ministrul României se află în aceste zile într-o vizită în Golful Persic, unde este însoțit de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, președinte ANCOM, Valeriu Zgonea, președinte ANSVSA, Alexandru Bociu, președintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanța, Mihai Teodorescu.

Miercuri, Ciolacu a fost la Doha, unde a  avut întrevederi tete-a-tete și în plenul delegațiilor cu Prim-ministrul Statului Qatar și ministru al Afacerilor Externe. Împreună cu omologul său din Qatar, prim-ministrul României a participat la ceremonia de semnare a unor documente bilaterale.

În Qatar, șeful Executivului român a mai avut discuții cu reprezentanții Autorității de Investiții,  fondul suveran de investiții al statului (au fost anunțate proiecte de 15 miliarde de euro), dar s-a întâlnit și cu reprezentanți ai comunităților de români din Qatar.