Prima tranșă de vaccinuri AstraZeneca a ajuns în România și va fi distribuită în țară
Prima tranşă de vaccinuri de la AstraZeneca, a ajuns în această dimineaţă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, iar în cursul zilei, 81.000 de doze de vaccin vor fi distribuite către centrele regionale din Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara.
Transportul dozelor de vaccin va fi asigurat terestru, cu autospecialele Ministerului Apărării Naţionale. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, cu respectarea lanţului de frig, la temperatura de 2 – 8 grade celsius.
Astfel, dozele vor fi distribuite, după cum urmează:
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 15.300 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 25.200 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 17.100 doze.
În urma recomandărilor transmise de Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), precum şi de Grupul Ştiinţific din CNCAV, ţinând cont de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) şi de studiile disponibile până la momentul autorizării condiţionate de punere pe piaţă, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creşterii acestui interval, în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.
Pentru gestionarea cu eficienţă a procesului de vaccinare la nivel naţional, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a elaborat şi transmis personalului specializat Procedura de vaccinare împotriva COVID-19 cu AstraZeneca, document care prevede condiţiile şi modul de stocare, depozitare, transport şi distribuţie, cu respectarea lanţului de frig, monitorizarea reacţiilor, precum şi managementul stocurilor şi al pierderilor.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.