Concluzia întâlnirii premierului Ciolacu cu președintele EAU: „Pe timp de pace putem construi”
Pacea și securitatea zonală sunt premisele care impulsionează relațiile comerciale și investițiile reciproce, între România și Emiratele Arabe Unite (EAU), declară premierul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită oficială în țările din Golful Persic.
Premierul le-a mulțumit oficialilor din Emiratelor Arabe Unite pentru deschiderea avută față de consolidarea relațiilor dintre cele două state.
„Pe timp de pace putem construi. Asigurarea securității în zonele noastre va contribui la impulsionarea relațiilor comerciale și a investițiilor reciproce. Aceasta este concluzia întâlnirii avute astăzi cu Președintele Emiratelor Arabe Unite și conducătorul Emiratului Abu Dhabi, Șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, căruia îi mulțumesc atât pentru primirea călduroasă, cât și pentru deschiderea avută față de consolidarea relațiilor dintre cele două state”, a scris Marcel Ciolacu, astăzi, pe contul său de Facebook.
Miercuri seară, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanții comunității de români din EAU, ocazie cu care a vorbit despre necesitatea atragerii de fonduri pentru investiții care să contribuie la dezvoltarea accelerată a României.
„Am văzut în ziarele româneşti sau, de fapt, la anumiţi actori politici, că am venit să vindem România. De fapt, România este într-o perioadă de dezvoltare accelerată. De fapt, asta este marea provocare. Sustenabilitatea macroeconomică a României în acest moment stă pe aceste investiţii. Avem investiţii, după ce, anul trecut, cea mai mare a doua creştere economică din Europa s-a bazat, din cifre, pentru prima oară în România, nu pe consum, pe investiţii. Acelaşi lucru dorim să-l facem şi anul acesta şi avem investiţii de aproape 100 de miliarde de lei. E normal că nu putem acoperi toată plaja din fonduri europene sau din bani de la bugetul de stat. Şi atunci, ştiţi şi dumneavoastră, am venit şi am avut discuţii cu o serie de companii importante din Emirate, cu fonduri suverane de investiţii şi sunt anumite proiecte pe care nu le putem face decât prin parteneriate publice-private”.
Premierul a evidențiat și faptul că planurile de dezvoltare trebuie mult accelerate față de ritmul prevăzut inițial.
„Nimeni nu a prevăzut că vom avea un război în Europa în anul 2022, iar necesitatea dezvoltării intră într-o dinamică mult mai accelerată decât se aştepta toată lumea. Totul înseamnă viteză de reacţie şi decizie rapidă. Am reuşit, bineînţeles că este loc şi de mai bine, dar totuşi am reuşit să aducem un echilibru macroeconomic şi o stabilitate, în primul rând, având o stabilitate politică. Am avut onoarea astăzi să am o întâlnire şi cu preşedintele, cu Alteţa Sa, Emirul. Am vorbit foarte mult şi de implicarea şi de dezvoltarea pe care o putem face împreună. Există bani, trebuie să avem credibilitate pentru a atrage aceste sume, există oportunităţi şi trebuie, prin parteneriate publice – private, prin investiţii punctuale”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul României s-a aflat în aceste zile într-o vizită în Golful Persic, unde este însoțit de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, președinte ANCOM, Valeriu Zgonea, președinte ANSVSA, Alexandru Bociu, președintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanța, Mihai Teodorescu.