Poliția a dat amenzi în valoare de 1,4 milioane lei în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea restricțiilor de pandemie
În ultimele 24 de ore, Poliţia Română, împreună cu reprezentanţi ai celorlalte autorităţi cu atribuţii în domeniu, au continuat acţiunile pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.
Peste 6.500 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 949 de acţiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecţie sanitară la nivel naţional.
Au fost efectuate 74.886 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse.
În urma acţiunilor punctuale de control, au fost aplicate 7.418 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.398.680 de lei.
În continuare, principalul obiectiv al acţiunilor Poliţiei Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătăţii românilor.
Poliţiştii se află permanent la datorie şi vor interveni cu fermitate în toate situaţiile în care legea este încălcată.
Ilfov
În noptea de 6 spre 7 februarie a.c., poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un imobil din localitate, se desfăşoară o petrecere privată, unde nu sunt respectate normele pentru limitarea răspândirii cu SARS-COV-2.
Poliţiştii oraşului Voluntari şi ai Serviciului de Acţiuni Speciale Ilfov s-au deplasat la imobilul respectiv, pentru efectuarea de verificări şi luarea măsurilor legale care se impun.
Astfel, evenimentul privat a fost întrerupt de poliţişti, iar, în urma verificărilor, au fost identificate cele 60 persoane participante.
Au fost aplicate participanţilor la eveniment 52 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 33.000 de lei.
Caraş-Severin
Noaptea trecută, poliţiştii Poliţiei Municipiului Caransebeş s-au sesizat din oficiu cu privire la două evenimente private, organizate în municipiu (zile de naştere), la care au participat mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat, în total, 17 persoane şi au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, atât participanţilor, cât şi organizatorilor celor două petreceri, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 5.500 de lei.
În urma intervenţiei poliţiştilor, evenimentele au fost întrerupte, iar participanţii au părăsit locaţia.