Un bărbat de 72 de ani din Giurgiu a decedat în incendiul care i-a cuprins locuința
Un bărbat în vârstă de 72 de ani din localitatea Comasca, judeţul Giurgiu, a decedat duminică după ce casa în care locuia a ars, el fiind surprins de flăcări în interiorul locuinţei.
„În această seară, locuitori din satul Comasca, judeţul Giurgiu, au sunat la 112 să anunţe că o casă învecinată a fost cuprinsă de flăcări. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu degajări mari de fum. Vecinii care au sunat la 112 să anunţe incendiul au încercat să stingă focul până la sosirea pompierilor, deoarece aveau informaţia că proprietarul, un bărbat în vârstă de 72 de ani, a fost surprins în interior”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Pompierii au început căutările concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, proprietarul locuinţei fiind găsit decedat în interiorul casei.
Focul a afectat acoperişul, dormitorul locuinţei şi bunurile din interiorul acesteia. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că incendiul a fost provocat de jarul sau scânteile căzute din sobă pe materiale combustibile.