Drumurile noastre toate se vor întâlni, vreodată? Statisticile zic că da, dar mai durează.

Institutul Național de Statistică a publicat datele referitoare la evoluția și starea infrastructurii de drumuri și căi ferate din România, oferind o imagine precisă a situației actuale.

Potrivit raportului, lungimea autostrăzilor din România a înregistrat o creștere de 48 de kilometri, ajungând la un total de 957 de kilometri. În același timp, rețeaua de drumuri publice a totalizat 86.388 de kilometri, cu următoarea distribuție:

• Drumuri naționale: 17.677 de kilometri (20,4%)
• Drumuri județene: 35.046 de kilometri (40,6%)
• Drumuri comunale: 33.665 de kilometri (39,0%)

Analizând structura rețelei de drumuri publice, constatăm că:

• 42.692 de kilometri (49,4%) sunt drumuri modernizate, predominant cu îmbrăcăminte asfaltică de tip greu și mijlociu.
• 20.671 de kilometri (23,9%) sunt drumuri cu îmbrăcăminte ușoară rutiere.
• 23.025 de kilometri (26,7%) sunt drumuri pietruite și de pământ.

În ceea ce privește starea tehnică a drumurilor publice, se observă că:

• 27,5% din lungimea drumurilor modernizate și
• 39,4% din lungimea drumurilor rutiere cu îmbrăcăminte ușoară au durata de serviciu depășită.
• 

În ceea ce privește căile ferate, lungimea liniilor de cale ferată în exploatare a însumat 10.611 kilometri, cu următoarea împărțire:

• Linii cu ecartament normal: 10.515 de kilometri (99,1%)
• Linii cu ecartament larg: 91 de kilometri (0,9%)
• Linii cu ecartament îngust: 5 kilometri

Densitatea liniilor de cale ferată la 1.000 km2 teritoriu variază în funcție de regiune, cu cele mai mari densități înregistrate în:

• Regiunea București-Ilfov: 206,3 la mie
• Regiunea Vest: 60,0 la mie
• Regiunea Nord-Vest: 47,8 la mie
• Regiunea Sud-Muntenia: 43,8 la mie

De asemenea, raportul evidențiază lungimea totală a căilor principale, care reprezintă 5.961 de kilometri și constituie 56,2% din lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare.

De ce durează atât de mult dezvoltarea infrastructurii de transport?

Întârzierea proiectelor de infrastructură în România este o problemă complexă, influențată de factori obiectivi sau nu, printre care se numără:

1. Birocrația și procesele administrative încetinite: Procedurile birocratice complicate și lungi pot întârzia semnificativ începerea și finalizarea proiectelor de infrastructură. Aprobările multiple necesare de la diferite autorități, evaluările de mediu și alte formalități pot încetini procesul.
2. Finanțare insuficientă sau instabilă: Bugetele alocate proiectelor de infrastructură pot fi insuficiente sau pot fi supuse unor modificări frecvente, ceea ce poate duce la întârzieri sau chiar la întreruperea lucrărilor.
3. Corupția și lipsa transparenței: Corupția este un factor major care afectează proiectele de infrastructură în România. Deciziile sunt deseori influențate de interesele personale sau de partid, iar contractele pot fi acordate în mod necorespunzător, ceea ce duce la irosirea fondurilor și la întârzieri în implementare.
4. Probleme de planificare și management: Uneori, proiectele de infrastructură nu sunt planificate sau gestionate eficient, ceea ce duce la întârzieri și depășirea bugetelor inițiale. Lipsa unei viziuni pe termen lung și schimbările frecvente în priorități pot afecta implementarea proiectelor.
5. Lipsa unei strategii de dezvoltare coerente: Absența unei strategii clare și a unei viziuni pe termen lung pentru dezvoltarea infrastructurii poate duce la proiecte fragmentate și neconectate, care nu își ating potențialul maxim și pot fi afectate de întârzieri.

În ceea ce privește amestecul politicului în derularea proiectelor de infrastructură, este posibil să existe influențe politice asupra acestor proiecte, cum ar fi distribuirea contractelor către anumite companii sau promovarea unor proiecte în anumite regiuni în scopuri politice. Corupția și lipsa transparenței în procesul decizional pot contribui la interferența politicului în implementarea proiectelor de infrastructură. Este important ca instituțiile și autoritățile responsabile să acționeze în mod transparent și să fie supuse unui control și o monitorizare adecvată pentru a preveni abuzurile și pentru a asigura o gestionare corectă a resurselor publice.