Directorul Hidroelectrica, Karoly Borbely, refuză să spună câți bani pompează la COSR
Nici nu s-a instalat bine ca preşedinte al Directoratului Hidroelectrica, pentru un mandat de patru ani, că deja udemeristul Karoly Borbely a și transformat-o în propria firmă, refuzând să facă public ce bani va pompa în Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).
PUTEREA a semnalat încă din 2022 că udemeristul Karoly Borbely, pe atunci membru în Consiliul de Supraveghere, a vrut ca Hidroelectrica SA să dea vreo 4.000.000 de lei către COSR, dar n-a avut succes (Cine este „lobbyistul” de serviciu al COSR de la Hidroelectrica).
Însă, anul acesta, la scurt timp după ce a fost numit ca președinte al Directoratului de la Hidroelectrica, Karoly Borbely a și făcut mare tam-tam cu faptul că va sponsoriza COSR până la sfârșitul acestui an. Însă nu a precizat în ce constă acest contract de sponsorizare și dacă el a fost aprobat de Consiliul de Supraveghere.
Ca atare, PUTEREA a solicitat, în urmă cu o lună, ca președintele să precizeze „care este suma totală pe care Hidroelectrica SA o va aloca Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), în baza contractului de sponsorizare încheiat la începutul lunii martie 2024?”.
Dar, din păcate, nici până astăzi, vătaful UDMR de la Hidroelectrica nu a răspuns. De ce oare? Să fi fost trecută Hidroelectrica pe persona fizică Karoly Borbely și să nu știe nici Ministerul Energiei sau Guvernul?