Dozele Pfizer/BioNTech programate astăzi nu au putut fi aduse în România. Care este motivul
Premierul Florin Cîțu a anunțat, luni, că dozele de vaccin Pfizer/ BioNTech care trebuiau să ajungă luni dimineață în România nu au mai putut ajunge, din cauza condițiilor meteorologice din Germania.
”Vaccinul nu a mai putut ajunge la această oră, s-ar putea să ajungă în timpul zilei de astăzi. Ori astăzi, ori mâine, monitorizăm situaţia. Dacă nu, am vorbit şi cu Ministerul Apărării Naţionale dacă avem noi posibilitatea să aducem aceste doze care trebuiau să vină astăzi. Oricum, sunt doze de rapel, suntem ok în perioada următoare, nu este nicio problemă, nu se reprogramează nimeni”, a anunţat, luni, într-o declaraţie de presă, premierul Florin Cîţu.
Acesta a precizat şi că programările pentru vaccinul AstraZeneca, al treilea aprobat în Uniunea Europeană, vor începe în 10 februarie.
”AstraZeneca vom primi în această lună aproape 800.000 de doze, începem de pe 10 programările pentru AstraZeneca. Vom face prima vaccinare, nu vom păstra rapelul, rapelul pentru AstraZeneca este peste 2 luni de zile, deci încă 800.000 de persoane vor fi programate. Nu văd o problemă”, a mai precizat premierul.
Florin Cîţu susţine că merge foarte bine campania de vaccinare.
”Bineînţeles că sunt probleme pe termen scurt, care nu depind de noi, dar eu zic ca ne-am adaptat foarte bine la situaţie”, a mai afirmat Cîţu.