Robotul, viitorul nostru coleg la muncă
Inteligența Artificială a depășit de mult granițe pe care mulți nici măcar n-ar fi îndrăznit să și le imagineze în urmă cu doar câțiva ani. La cum evoluează lucrurile acum, este greu de prevăzut până unde se va ajunge cu noile tehnologii.
Un lucru începe să se întrevadă foarte clar: ziua în care robotul va deveni colegul nostru de birou este tot mai aproape.
„Toate aceste tehnologii care apar precum AI sau automatizarea schimbă modul în care se întâmplă lucrurile. (…) Un robot nu este echivalentul unei persoane sub nicio formă, pentru că ne referim la robot ca fiind executant al unui proces, ori o persoană nu face o singură activitate”, spune Elena Mega, HR transformation&automation director în cadrul Uipath.
Aceasta a declarat pentru ZF că aproximativ 50% dintre angajaţi vor fi sprijiniţi de un asistent de tip robot până în 2028, citând o statistică Gartner.
Avertisment FMI
Fondul Monetar Internațional a avertizat la începutul anului că 40% dintre locurile de muncă de pe glob vor fi afectate de evoluțiile înregistrate în domeniul Inteligenței Artificiale.
Șefa FMI, Kristalina Georgieva, a cerut ca guvernele să stabilească rețele de protecție socială și să pregătească cursuri de recalificare pentru persoanele afectate de evoluțiile de la nivelul AI.
”Omenirea este în pragul unei revoluții tehnologice care ar putea impulsiona productivitatea. În plus, ar putea impulsiona creșterea globală și majora veniturile în întreaga lume”, a precizat șefa FMI.
Automatizarea s-a concentrat pe sarcini de rutină, în timp ce Inteligența Artificială poate prelua sarcini complexe, a spus Georgieva.
Urmarea este că vor fi afectate locurile de muncă bine plătite. Se estimează că în țările emergente precum India și Brazilia 40% dintre locurile de muncă vor fi afectate, iar în țările cu venituri mici procentul va fi de 26%.