Magia Gabrielei Firea, femeia-surpriză din sondajele electorale: cum a crescut în popularitate în doar 24 de ore!

Publicat: 30 apr. 2024, 11:50, de Radu Caranfil, în POLITICĂ , ? cititori
Exclusiv
Magia Gabrielei Firea, femeia-surpriză din sondajele electorale: cum a crescut în popularitate în doar 24 de ore!

Recentul sondaj Avangarde a lăsat toți analiștii politici cu ochii cât cepele. Gabriela Firea a reușit să urce direct pe podiumul preferințelor bucureștenilor, deși de-abia fusese anunțată ca și candidat al PSD. Nu poți decât să te întrebi cum a reușit această performanță ce ține de magie, nu-i așa?

Ei bine, secretul se ascunde în spatele unui sondaj realizat cu mare rapiditate de către grupul Avangarde, la comanda… ghici cui? Exact, la comanda PSD-ului! Să nu vă mirați dacă următorul sondaj o va plasa pe doamna Firea pe primul loc, urmată – de ce nu – de alte două clone ale sale! Vasăzică, acum o săptămână are loc legendara ședință de 16 ore a Coaliției. La finalul acesteia, se renunță la ideea de candidat comun. Și intră în cursă Găbița Firea și Sebi Burduja. Mai trece o zi și operatorii Avangarde pornesc pe teren. Culeg ei ce culeg date și, ce să vezi? Adunăm, scădem, împărțim, redistribuim. Și ne dă așa: Nicușor, Găbița, Piedone! Adică Piedone scade brusc, de unde alerga umăr la umăr cu Nicușor. Adică Găbița, fără să facă nimic, îl depășește pe Piedone în zbor de rachetă și urcă pe locul secund.

Cunoscând modul de funcționare a mașinuțelor de fabricat sondaje, deducem rapid că rostul acestui sondaj este să-l descurajeze pe Piedone, doar-doar se retrage și lasă moștenire Găbiței întreaga lui agoniseală de popularitate. Poate fi și o sancțiune pentru Piedone, care pare să nu fi înțeles la timp că asta se dorește de la el. Dar e o manevră hazlie, credem noi.

Așa e cu sondajele astea!

În cifre, se pare că 24% dintre alegătorii bucureșteni au decis că Gabriela Firea este alegerea lor perfectă pentru primăria capitalei. Da, ați auzit bine, 24%! O realizare impresionantă pentru doamna care a fost anunțată ca și candidat cu aproximativ aceeași viteză cu care se pregătește o cafea dimineața.

Și cum să uităm de întrebarea magică din sondajul Avangarde: „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile pentru Consiliul General al Municipiului București, cu cine ați vota?”. Răspunsul pare să fie deja scris pe peretele PSD-ului, cu 31% din cei chestionați alegând… surpriză, surpriză, PSD-ul! Oare cum ar putea cineva să pună sub semnul întrebării integritatea unui sondaj comandat de un partid politic?

În sfârșit, un moment de recunoaștere pentru decizia luminată a PSD-PNL de a renunța la Cătălin Cîrstoiu ca și candidat comun. Cu o majoritate zdrobitoare de 58% de aprobare, pare că poporul a vorbit, iar mesajul este clar: mulțumim, dar nu, mulțumim!

Așa că, dragi bucureșteni, să ne pregătim pentru o cursă electorală plină de surprize și de sondaje comandate la comanda comenzilor comandate de comandanții care comandă, pentru că, la urma urmei (și mai cu seamă la noi), politicul este întotdeauna un spectacol nesfârșit de teatru absurd!

Sondajul, rezumat:

Potrivit sondajului, 31% dintre bucureşteni l-ar vota pe Nicuşor Dan, în timp ce Gabriela Firea ar fi votată de 24% dintre alegători. Pe locul trei este Cristian Popescu Piedone, cu 20%. În răspunsuri mai apar Sebastian Burduja cu 15% şi Mihai Enache cu 7%. Ceilalţi candidaţi au în total 3%.

La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi ar participa următoarele partide/alianţe politice, dumneavoastră personal cu candidaţii cărui partid/alianţă aţi vota?”, 31% dintre cei chestionaţi au spus PSD, 25% ADU, 20% PNL, 10% PUSL, 9% AUR, 2% SOS şi 1% REPER.

În cazul alegerilor pentru Parlamentul European, bucureştenii chestionaţi ar vota astfel: 50% Alianţa PSD-PNL, 26% ADU, AUR 11%, PUSL 9%, SOS 2% şi REPER 1%.

58% dintre bucureştenii chestionaţi cred că decizia PSD-PNL de a renunţa la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu a fost una bună, în timp ce doar 18% o consideră greşită.

Întrebaţi despre modul în care arată oraşul Bucureşti, bucureştenii au răspuns astfel: 4% sunt foarte mulţumiţi, 38% sunt mulţumiţi, 22% se declară neutri, 25% sunt nemulţumiţi, iar 11% sunt foarte nemulţumiţi.

Eşantionul folosit în cadrul cercetării a fost de 1150 de subiecţi. Datele au fost culese prin metoda Door-to-Door (teren) în perioada 24.04.2024 – 27.04.2024.