Vanghelie candidează ca independent la Primăria Sectorului 5
Marian Vanghelie a anunțat că și-a depus candidatura ca independent la Primăria Sectorului 5, principalul motiv al acestui demers fiind ”ceea ce se întâmplă acum în unitățile de învățământ din acest sector”.
„Nu a fost niciodată, nici în 1989 nu a fost în Sectorul 5 ceea ce se întâmplă acum. Avem 10 unităţi (de învăţământ – n.r.) închise, avem peste 20 de unităţi la care curg de la toaletele de sus prin clase. Credeţi-mă, când am venit primar nu era aşa ceva. Am schimbat învăţământul. Acum (…) ceea ce promit şi ceea ce vreau să fac, începând de la educaţie, care trebuie să fie punctul numărul 1, nu numai pentru Primăria Sectorului 5, ci pentru toată România, învăţământul în acest moment să-l ducem la standarde cele mai mari din lume. O să fim un exemplu şi pentru alte ţări din Europa şi pentru tot ceea ce vrem să facem pentru copiii noştri. Acesta este motivul pentru care mi-am depus candidatura. Am stat şi m-am gândit mult: să o depun, să n-o depun, cum se interpretează, ce se poate zice”, a afirmat Vanghelie.
Aceseta a promis reabilitarea a 600 de blocuri din sectorul 5 și a reamintit că, în perioada madatului său, a inaugurat magazine pe modelul economat.
Vanghelie a mai declarat cu această ocazie că a primit mai multe propuneri să candideze la Primăria Capitalei.
”La mine au venit multe propuneri, inclusiv să candidez la Capitală, nu mă interesează. Vă spun că candidez doar pentru faptul că se poate schimba. Şi vă mai spun un lucru (…): liderii adevăraţi în lume care au făcut istorie şi care au reuşit să întemeieze state puternice nu au reuşit decât după ce au făcut puşcărie, au avut probleme sau diverse lucruri li s-au întâmplat. (…) Vă zic: toate problemele pe care le-am parcurs în ăştia 10 ani nu au făcut altceva decât m-au întărit”, a mai spus Vanghelie.