ReturoSGR se află în moarte clinică

În România, Sistemul de Garanție și Returnare (SGR), cunoscut sub numele de ReturoSGR, a fost lansat cu mari speranțe, dar se transformă rapid într-o povară pentru consumatori și producătorii locali. Datele recente arată că acest sistem este departe de a fi eficient, iar problemele majore îl plasează într-o stare de dezastru.

ReturoSGR a devenit un simbol al dezamăgirii și frustrării pentru mulți români, care investesc în mod constant în produse cu ambalaje reciclabile, doar să constate că nu își pot recupera niciodată investiția. Acest sentiment de înșelare și jecmănire este alimentat de lipsa unui sistem eficient de colectare și reciclare, care să prioritizeze beneficiul consumatorilor și al mediului în locul intereselor financiare ale celor care gestionează ReturoSGR. Din ce în ce mai mulți oameni se întreabă dacă merită să continue să susțină aceste practici, având în vedere că nu primesc niciodată în schimb ceea ce au investit.

De pildă, pot să vă relatez experiența personală: de mai bine de o lună, port după mine un sac plin cu zeci de sticle, cu speranța că într-o bună zi voi întâlni un automat de reciclare funcțional. Cu toate acestea, speranța moare ultima, iar aceeași incertitudine o întâmpin în ceea ce privește programul RETURO.

Cu o rată de returnare sub 1%, ReturoSGR a devenit sinonim cu eșecul. Ambalajele de plastic, metal și sticlă sunt returnate în proporții infime, iar această situație nu face decât să accentueze frustrările și costurile pentru toți cei implicați.

Principalul vinovat este RetuRO, societatea care gestionează sistemul, acuzată că urmărește doar obținerea de profit în detrimentul intereselor comunității și ale mediului înconjurător. Mai mult, infrastructura de colectare este subdezvoltată, iar promisiunile inițiale sunt departe de a fi îndeplinite.

Aceste probleme au un impact devastator asupra producătorilor locali, care trebuie să suporte costuri substanțiale pentru a se conforma sistemului ReturoSGR. De la garanții uriașe până la schimbarea etichetelor, aceste cheltuieli afectează în mod direct profitabilitatea și operarea acestor companii.

În plus, consumatorii sunt și ei afectați, mai ales cei din mediul rural, unde magazinele mici sunt nevoite să suporte costuri suplimentare. Această povară financiară, care nu este întotdeauna recuperată în totalitate, îi determină pe comercianți să caute soluții pentru a face față acestor presiuni financiare.

Cu toate acestea, soluțiile și dialogul între părțile implicate lipsesc cu desăvârșire. În lipsa unor reforme semnificative și a unei abordări cooperante între toți actorii, ReturoSGR riscă să devină o povară insuportabilă pentru economia și societatea românească.

În concluzie, eșecul sistemului ReturoSGR este evident, iar nevoia de acțiune urgentă este imperativă pentru a evita consecințe și mai grave asupra mediului de afaceri și a consumatorilor din România.