Achiziția de pulberi pentru muniție din Serbia, secret de stat! Ministrul Oprea refuză să dea detaliile contractului

Publicat: 30 apr. 2024, 11:46, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
Achiziția de pulberi pentru muniție din Serbia, secret de stat! Ministrul Oprea refuză să dea detaliile contractului

România importă pulberi pentru muniție din Serbia iar cantitatea, prețul și detaliile contractuale sunt secrete de stat. 

Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, susține că informațiile legate de cantitatea de pulbere necesară pentru a acoperi nevoile de producție ale muniției au caracter clasificat. El a răspuns unei interpelări parlamentare a deputatului Dumitru-Viorel Focșa ce a avut ca obiect ”Are industria de apărare românească suficientă pulbere pentru a acoperi necesarul de producție al muniției?”. ”Ca urmare a analizei desfășurate la nivelul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, din informațiile care privesc activitățile Direcției Industria Națională de Apărare (DINA), potrivit responsabilităților și competențelor sale, vă aducem la cunoștiință că datele cu privire la cantitatea de pulbere necesară pentru a acoperi nevoile de producție ale muniției au caracter clasificat și se supun legislației în vigoare”, se spune în răspunsul ministrului Oprea.

Practic, oficialul Guvernului ține secret datele contractului cu Serbia, țara de unde România importă pulberi pentru muniție pentru că în acest moment producția internă este zero.

”În ceea ce privește aspectele referitoare la achiziție pulberi, prețuri de achiziție pulberi sau prețuri de vânzare pulberi, constatăm că acestea nu privesc sau nu rezultă din atribuțiile generale ori din atribuțiile specifice ale DINA așa cum sunt acestea prevăzute de HG nr. 864/2023 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului. Detaliile cu privire la datele și informațiile asociate acestor aspecte, ce țin de relații contractuale de natură comercială ale operatorilor economici din industria națională de apărare, sunt supuse prevederilor art. 12 alin (1) ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, (respectiv :”Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1 și, respectiv, ta art. II I , următoarele informații: c) informațiile privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală cri industrială, precum și principiului concurenței loiale, potrivit legii”, se spune în documentul semnat de ministrul Oprea.

 

Conform acestuia, ministerul sprijină participarea industriei naționale de apărare la derularea programelor de înzestrare, modernizare și retehnologizare a capacităților de producție pentru apărare și la satisfacerea intereselor esențiale de securitate ale statului român și a început un amplu program de modernizare și retehnologizare la operatorii economici cu capital Integral și/sau majoritar de stat din industria națională de apărare, începând cu perioada 2018 2023, alocând sume importante pentru acestea.

”Funcție de alocările bugetare anuale, aceste programe includ obiective de investiții elaborate și stabilite de operatorii economici, respectiv de către conducerea executivă a Societății Fabrica de pulberi S.A. Făgăraș filiala CN ROMARM S.A. ce are ca obiect principal de activitate fabricarea si comercializarea pulberilor si explozivilor.

Ca atare, la nivel decizional s-au făcut demersuri avansate pentru dezvoltarea în acest domeniu esențial precum fabricarea de pulberi, prin identificarea celor mai bune soluții tehnologice și a surselor de finanțare oportune, urmărind interesele naționale de securitate în ceea ce privește asigurarea materiei prime de fabricație muniții.

Scopul final al acestor demersuri este ca industria națională de apărare să fie, într-un interval de timp rezonabil, în măsură să fabrice produse militare și să ofere servicii specifice la un înalt nivel competitiv și de calitate pentru Forțele Sistemului Național de Apărare atât în timp de pace cât și pe timp de război și, totodată, să beneficieze de oportunitățile comerciale oferite de apartenența la spațiul economic european și parteneriatul transatlantic”, se spune în documentul lui Radu-Ștefan Oprea. .

 

Bani europeni pentru o nouă fabrică la Făgăraș

 

Comisia Europeană a aprobat recent finanțarea, cu 513 de milioane de euro, a 31 de noi investiții în dezvoltarea capacităților de producție de muniție. Unul dintre proiecte va permite construirea de pulberi pentru muniție în România.

Comisia Europeană a anunțat că toate cele 31 de noi investiții vor permite industriei europene de Apărare să își sporească capacitatea de producție de muniții la 2 milioane de proiectile pe an, până la sfârșitul anului 2025.

Comisia anunță că cele 31 de contracte de finanțare ar putea fi semnate în mai.

Proiectul din România – pentru care Comisia Europeană a aprobat alocarea a 47 de milioane de euro – a fost depus de compania germană Rheinmetall și de ROMARM, o companie Ministerului Economiei.

Ministrul Economiei, Radu Oprea, în subordinea căruia se află compania ROMARM (care reunește cele 16 fabrici de muniție și armament de stat), a declarat în interviul de la one2one, că reprezentanții companiei Rheinmetall au venit deja în România.

„Am avut inspecții în teren, există un concept, pentru că astfel a fost depus proiectul, știm ce avem de făcut. Însă vom avea din nou, în aprilie, vizite în teren la nivel tehnic, pentru a putea să definim mai bine proiectul și de aici, să mergem cu toți pașii necesari”, a explicat ministrul Economiei.

Deocamdată, nu este clar unde se va construi noua fabrică de pulberi militare, dar nu este exclus că obiectivul să fie dezvoltat tot la Făgăraș.

În localitatea din județul Brașov există încă o fabrică de pulberi, dar ea produce pulberi pentru industria civilă.

În acest moment, România importă din Serbia pulberi pentru muniție.

pulberi