Doar 22% dintre copiii romi urmează cursurile liceale
Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se mărește în cazul accesului la învățământul liceal. Astfel, sub un sfert dintre elevii romi (22%) urmează cursurile liceale, comparativ cu populația majoritară unde ponderea ajunge la 80%, semnalează organizația ”Salvați Copiii”.
Sărăcia, principala cauză
Potrivit organizației, principalele cauze pentru care tinerii romi părăsesc timpuriu școala sunt rata mare a sărăciei și excluziunea socială, la care se adaugă condițiile în care locuiesc, discriminarea și rasismul instituțional.
În acest sens, Organizația Salvații copiii derulează un proiect care vizează creșterea incluziunii și abilității romilor din patru localități din județele Neamț, Suceava, Timiș și Dolj.
”Copiii vulnerabili ajung să abandoneze școala, pentru că nu își permit costurile educației. Tocmai acești copii sunt acum expuși unor riscuri suplimentare, astfel că intervenția noastră este esențială. Perioadele de criză îi expun cel mai mult pe cei mai lipsiți de apărare, în acest caz copiii, subliniază Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii România.
Datele indică faptul că două treimi dintre etnicii romi fie nu au absolvit nicio clasă, fie cel mult cursurile gimnaziale. Cele mai recente date de care dispune FRA ( European Agengy for Fundamental Rights), provenite de la 10 state membre ale UE, arată că, în 2021, patru din cinci (80%) romi, inclusiv copiii acestora, locuiau încă în gospodării expuse riscului de sărăcie și în condiții de deprivare materială severă (48%). Datele colectate în cadrul sondajului FRA privind romii, publicate în 2022, arată că o mare parte a romilor trăiesc în locuințe inacceptabile, segregate și lipsite de cele mai elementare facilități, adesea chiar fără a avea acces la apă curată de la robinet.