OMS: Există riscul ca gripa aviară să se extindă la vaci din afara SUA
Există riscul ca virusul gripei aviare H5N1 să se răspândească la vacile din afara Statelor Unite prin intermediul păsărilor migratoare, a declarat un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății.
La sfârșitul lunii martie, instituțiile de specialiatate din SUA au verificat siguranța laptelui și a cărnii, după ce s-a confirmat prezența virusului H5N1 în 34 de turme de vaci de lapte din nouă state americane, inclusiv la o persoană din Texas.
Wenqing Zhang, directoarea Programului global de luptă împotriva gripei din cadrul OMS, a subliniat, în cadrul conferinţă de presă de la Geneva, că virusul, fiind transportat în toată lumea de păsările migratoare, ”cu sigurață există riscul ca vacile din alte țări să fie infectate”.
Totuși, oficialul OMS consideră că riscul reprezentat de acest virus pentru sănătatea publică este scăzut, dar a recomandat vigilență.
Wenqing Zhang a subliniat că OMS a primit periodic informații privitoare la această epidemie din SUA și a apreciat decizia autorităților americane de a comunica la nivel global secvența genetică a virusului încă de la apariția primelor cazuri.
”Cred că această colaborare cu Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA și informațiile pe care le-am primit până acum ne permit să monitorizăm situația și să actualizăm măsurile de pregătire”, a precizat oficialul OMS.
Wenqing Zhang a confirmat concluziile autorităţilor americane, potrivit cărora laptele din magazine este ”sigur” și că prin pasteurizare într-adevăr virusul din lapte este distrus.
Până acum, în SUA, este semnalat un focar de gripă aviară răspândit la vaci de lapte. O persoană de la o femă a fos infectată și a prezentat simptome ușoare. Specialiștii sunt îngrijorați de numărul în creștere al mamiferelor infectate. Totuși, cazurile de infectare la oameni sunt foarte rare.
În prezent, nu sunt dovezi care să ateste transmiterea de la om la om. Totuși, oamenii de știință sunt îngrijorați din cauza circulației intense a virusului. Aceasta ar putea facilita apariția unei mutații care să-i permită virusului trasmiterea de la om la om. Specialiștii din SUA fac cercetări pentru a stabili dacă inițial infecția a pornit de la păsări sau a existat o transmitere de la o vacă la alta.