Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, anunță investiții de 12,8 milioane lei pentru digitalizarea mai multor spitale

Publicat: 03 mai 2024, 16:24, de Viorela Pitulice, în POLITICĂ , ? cititori
Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, anunță investiții de 12,8 milioane lei pentru digitalizarea mai multor spitale

 Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, anunță investiții de 12,8 milioane lei pentru digitalizarea mai multor spitale. Banii provin din PNNR, iar implementarea proiectelor are ca termen limită anul 2025.

Hubert Thuma spune într-o postare pe Facebook că vor fi digitalizate trei spitalele din Ilfov cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cea mai mare sumă va merge către Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov (5,9 milioane lei).

„Am obținut finanțare pentru sisteme informatice. Și la capitolul infrastructură IT, dar și pentru programe. Spre exemplu: Modul pentru programări, modul pentru internări, pentru laborator de analize sau digitalizarea arhivelor.

Toate acestea vor ușura munca personalului medical. Evident, în beneficiul pacienților. Concret, sumele obținute:

  • 2,5 milioane de lei pentru Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea;
  • 4,4 milioane de lei pentru Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” Bălăceanca;
  • 5,9 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov.

Implementarea proiectelor are ca termen limită aprilie 2025. Este extrem de important pentru mine să știu că aveți acces la servicii de înaltă calitate în spitalele noastre”, spune Thuma.