09:23 • ACTUALITATE
Autoritățile din Prahova: „Nu mai sunt motive de panică la Slănic”. Ce s-a întâmplat cu craterul
Operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic, intervenţii realizate în regim de urgenţă, au fost terminate, anunță autoritățile din Prahova.
Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică, transmit oficialii Prefecturii.
”Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate. În orele următoare, se vor executa operaţiuni de compactare a umpluturii. De asemenea, prefectul informează opinia publică faptul că eventualele tasări ale acestei lucrări sunt normale. Dacă vor observa astfel de fenomene în locul respectiv (suprafaţa craterului), cetăţenii sunt rugaţi să înţeleagă că nu există motive de panică, ci este un aspect obişnuit în astfel de proceduri”, a transmis, vineri seară, Prefectura Prahova.
La acest moment, există 58 de persoane evacuate, care se află în imposibilitatea de a se întoarce la locuințele lor.
”Totuşi, persoanele respective pot intra însoţite de personalul de pază pentru a-şi verifica bunurile. De asemenea, se menţin restricţiile de circulaţie, atât pietonale, cât şi auto, pe tronsonul respectiv, precum şi perimetrul de siguranţă”, mai arată prefectura.
Vineri, la aproape o săptămână de la surparea străzii 23 August, craterul s-a mărit iar, punând în pericol și alte blocuri din zonă. În aceste condiții, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat efectuarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic.
După stabilizarea provizorie a tronsonului surpat, se va trece la stabilizarea definitivă a zonei afectate. Mai mult, prefectul de Prahova susține că nu există niciun indiciu concret că ar trebui să se extindă perimetrul de siguranţă.
„Întreaga soluţie e una provizorie. Este o soluţie de stabilizare şi umplere a craterului, iar îni paralel se vor contiunua investigaţiile şi măsurătorile care ne vor arăta maniera în care următoarea lucrare, care va avea un proiect tehnic şi o execuţie de durată, va evolua”, a declarat prefectul.
Autorităţile din judeţul Prahova au decis, joi, evacuarea încă unui bloc de locuinţe din oraşul Slănic, unde surparea care a apărut pe strada 23 August s-a accentuat. Un număr de 16 persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele. Anterior, fuseseră evacuați alți 42 de locuitori ai oraşului Slănic.
Specialiştii susțin că prăbuşirea străzii nu a fost provocată de cauze naturale, ci de acţiunea omului. Concret, ar fi vorba de o amplă lucrare de introducere a reţelei de gaze.