Hackerii au spart baza de date a armatei britanice. China ar fi principalul suspect
Hackerii au spart baza de date a armatei britanice, accesând informații personale ale mai multor militari britanici activi și în rezervă. Autoritățile din Marea Britanie nu a precizat cine se află în spatele atacului cibernetic, însă potrivit Sky News, ar fi vorba de persoane care au legătură cu China.
Hackerii au spart baza de date a armatei britanice
Infractorii cibernetici ar fi accesat sistemul de salarizare al Ministerului Apărării de la Londra, care conținea numele și datele bancare ale militarilor aflați în serviciu și ale unor foști membri ai forțelor armate, scrie presa britanică.
Într-un număr foarte mic de cazuri, au fost accesate și adrese personale, notează BBC. În timp ce autoritățile britanice au decis să nu ofere informații despre cine sunt hackerii sau pentru ce ar putea fi folosite datele obținute, Sky News notează că atacul cibernetic ar fi fost orchestrat de o grupare din China.
Deputatul conservator Tobias Ellwood, care a fost soldat în armata britanică, a declarat pentru Sky News că China ”probabil că se uită la cei vulnerabili din punct de vedere financiar, cu gândul că pot fi constrânși în schimbul banilor”.
Citește și: Cum își ascunde Rusia tranzacțiile cu China? Strategii inventive în fața sancțiunilor SUA
În cursul zilei de marți, ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, va informa deputații din Camera Comunelor și va prezenta un „plan în mai multe puncte” care va include măsuri de protecție a militarilor afectați.
Datele sunt „informații personale despre salarii” ale unor actuali și foști membri ai Marinei Regale, Armatei și Forțelor Aeriene Regale pe o perioadă de mai mulți ani.
Conform presei britanice, sistemul este gestionat de un contractant extern și nu au fost obținute date operaționale ale Ministerului britanic al Apărării.
Sistemul a fost imediat scos din funcțiune, în timp ce autoritățile britanice desfășoară o anchetă. Din primele informații, datele nu au fost șterse, potrivit BBC și Sky News.