Guvernul acordă un ajutor de urgență pentru Slănic

Publicat: 09 mai 2024, 13:35, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Guvernul acordă un ajutor de urgență pentru Slănic
Foto: ISSU Prahova

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, în deschiderea ședinței de guvern de astăzi, că vor fi alocate 12 milioane de lei, în regim de urgență, pentru rezolvarea situației din Slănic, Prahova.

Guvernul va acorda, în regim de urgență, 12 milioane de lei pentru rezolvarea problemelor apărute în localitatea Slănic, jud. Prahova, a anunțat astăzi prim ministrul Marcel Ciolacu.

„O decizie importantă este legată de alocarea unor fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Trebuie să rezolvăm acea situaţie de criză, acolo unde strada s-a surpat, este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului şi vom aloca suma solicitată, circa 12 milioane de lei, şi sper ca lucrurile să reintre cât de curând de normal”, a subliniat premierul, la începutul ședinței de guvern de astăzi.

 

Strada 23 August, din oraşul prahovean Slănic, s-a prăbuşit, pe 25 aprilie, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi. S-a format un crater cu o adâncime de circa doi metri. Autorităţile au decis, ca măsură de siguranță, evacuarea localnicilor din zonă. Peste 40 de persoane au fost evacuate, într-o primă etapă. Ulterior, la începutul acestei săptămâni, și strada Baia Verde a început „s-o ia la vale”.

Autoritățile locale și cele județene au luat o serie de măsuri, în primă urgență. Apoi au început un război, în care Prefectura a acuzat Consiliul Județean că a refuzat să se implice, ba chiar că a pus bețe în roate începerii lucrărilor de stabilizare a solului. În tot acest timp, cetățenii au rămas să asiste, neputincioși, la declarațiile care au curs, dintr-o parte și din alta.

Nici până la ora actuală nu au fost elucidate cauzele acestei alunecări de teren. Rezultatele unei expertize tehnice urmează să fie făcute publice în zilele următoare. Unii susțin că de vină ar fi lucrările efectuate la rețeaua de gaze, în timp ce alții vorbesc despre o tasare a solului din cauza unor galerii ale salinei de sub oraș.