Ministrul Muncii a sărbătorit Ziua Independenței alături de românii din Spania

Publicat: 11 mai 2024, 16:17, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministrul Muncii a sărbătorit Ziua Independenței alături de românii din Spania
Foto: Facebook

Zilele acestea, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a efectuat o vizită în Spania. Acolo s-a întâlnit cu românii care muncesc în această țară. S-a declarat foarte mândră de statutul pe care românii și l-au câștigat în Regatul Spaniei.

„M-am simțit tare bine în mijlocul alor noștri – românii din Regatul Spaniei!”, a spus ministrul Muncii și Solidarității Sociale, într-o postare pe Facebook.

Demnitarul român a ascultat poveștile românilor din Spania și a încercat să le răspundă, fiecăruia în parte. Mesajul ministrului Muncii și Solidarității Sociale a fost că ei pot conta oricând pe atașații pentru probleme de muncă și sociale aflați în Spania.

„Le-am ascultat poveștile, le-am răspuns punctual la problemele pe care ni le-au ridicat și le-am transmis că pot conta de fiecare dată pe Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin atașații săi pe probleme de muncă și sociale”, a arătat Simona Bucura Oprescu.

Ministrul a ținut ca, în postarea sa, să își arate prețuirea pentru activitatea reprezentanților MMSS aflați la post în Regatul Spaniei.

„Dorința mea este ca românii din Diaspora să revină acasă. Dar, indiferent de care este opțiunea dânșilor, trebuie să știe că Ministerul Muncii și Solidarității Sociale le este mereu alături. Am constatat eu însămi cât de apreciată este prezența atașaților pe probleme de muncă și afaceri sociale ai MMSS în Regatul Spaniei. Colegele noastre, doamnele Anca Mihaela Pricop și Cristina Florea, sunt la dispoziția românilor din Spania pentru a le proteja drepturile. Le mulțumesc pentru profesionalism, implicare și dăruire!”, a precizat ministrul.

În încheierea mesajului său, Simona Bucura Oprescu s-a arătat mândră de rezultatele pe care românii din Regat le-au obținut. În același timp, și-a arătat prețuirea pentru legăturile pe care ei le-au păstrat cu țara-mamă, România.

„Sunt tare mândră de rezultatele profesionale demonstrate deja aici de către  românii care trăiesc și muncesc în  Spania, de respectul de care se bucură în societatea spaniolă și de legătura puternică pe care o au cu țara mamă!”, se arată în încheierea postării.