Miliardarul român Daniel Dines a trecut prin clipe îngrozitoare”: ”Puteam pierde compania”
Daniel Dines, miliardarul român și fondatorul gigantului IT UiPath, a rememorat perioadele „îngrozitoare” în care a fost nevoit să efectueze concedieri masive în cadrul companiei sale.
Cu toate acestea, Dines a subliniat că, în contextul unei firme ca UiPath, reducerea personalului poate fi asimilată unei intervenții chirurgicale – necesară pentru sănătatea pe termen lung a organizației.
UiPath, unicul startup românesc ajuns pe Bursa de Valori de la New York, a fost constrâns să efectueze aproximativ trei valuri de concedieri colective în ultimii cinci ani, în scopul reducerii costurilor. Primul val de concedieri a avut loc în 2019, când compania a fost forțată să se confrunte cu o realitate financiară dificilă, iar recent, într-un podcast al lui Harry Stebbings, Daniel Dines a reamintit momentul din urmă cu cinci ani, când a fost nevoit să concedieze 400 de angajați de la UiPath.
Acest moment a fost unul extrem de dificil pentru Dines și echipa sa, mai ales că decizia de concediere a coincis cu o perioadă de succes aparent al companiei. În ciuda reacției negative pe care aceste măsuri au generat-o, inclusiv din partea competitorilor, Dines consideră acum această decizie drept o necesitate pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a UiPath.
„Era la mijlocul verii. Planul meu pe acel an, 2019, era să ard maximum 150 de milioane de dolari, ceea ce era OK, aveam 500-600 de milioane de dolari în bancă. Și, prin august, la analiza și planificarea financiară, Ashim (Ashim Gupta – directorul financiar al UiPath, n.r.) mi-a spus simplu: Daniel, orice am face, o să ardem 300 de milioane de dolari. iar eu am spus că este imposibil. Este o diferență imensă.
M-am simțit îngrozitor pentru că puteam să pierdem compania, a fost al naibii de greu. Am avut o ședință de urgență, (…) ne-am întâlnit pe 15 august, la New York. Acela a fost momentul în care am decis că trebuie să oprim trenul angajărilor și să facem o tăiere a forței de muncă. Era anul 2019, totul mergea bine în economie și noi anunțam o reducere a forței de muncă, a fost groaznic. A fost extraordinar de greu pentru mine, am concediat 15% dintre angajați, 400 de oameni.
Al doilea mare competitor al nostru, la vremea aceea, s-a comportat foarte urât, au sărbătorit, au trimis mesaje pe LinkedIn, au spus că această companie avea picioare din lut. Totul într-o manieră de sărbătoare. Dar partea rea pentru ei a fost că au continuat să angajeze până la criza COVID. Iar noi am devenit o companie mai suplă. Și am intrat în criza COVID ca o companie mai suplă. (…) Ratingul nostru pe Glassdoors s-a prăbușit”, a povestit Dines, pentru 20VC.
Reflectând asupra discuțiilor avute cu Carl Eschenbach, important investitor în cadrul fondului Sequoia și membru al Consiliului de Administrație al UiPath, Dines a subliniat importanța menținerii empatiei în luarea deciziilor dificile de conducere. În acest sens, Eschenbach l-a avertizat că pierderea empatiei ar putea transforma un lider într-o versiune deformată a sa.
Concedierile din 2019 au intervenit în ciuda unei finanțări masive obținute anterior de UiPath, care valoriza compania la miliarde de dolari. De atunci, compania a continuat să se dezvolte, deși a fost nevoită să efectueze alte valuri de concedieri la nivel global. Cu toate acestea, în România, UiPath și-a consolidat echipa, înregistrând o creștere semnificativă a personalului.
În prezent, UiPath are aproximativ 4.000 de angajați la nivel global și rămâne un jucător de frunte în industria automatizării software, având în vedere veniturile sale semnificative și poziția sa stabilă pe piață. Fondată în 2005 la București, sub numele de DeskOver, UiPath continuă să fie un exemplu de succes pentru startup-urile românești, impunându-se ca lider mondial în domeniul automatizării proceselor și tehnologiei RPA.