16:40, 14.11.2024 • POLITICĂ
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, prezintă măsuri cheie pentru protecția victimelor
Alina Gorghiu a vorbit în cadrul conferinței Naționale de Dreptul Familiei despre alienarea parentală și violența în familie. În cadrul conferinței, s-au discutat măsurile de protecție a copiilor și victimelor violenței adoptate de Ministerul Justiției.
Într-o postare făcută pe rețelele de socializare, Alina Gorghiu a precizat care au fost măsurile de protecție a copiilor și victimelor violenței luate de către Ministerul Justiției. Printre acestea se numără legea privind extinderea ordinului de protecție dar și mecanismul privind acordarea voucherelor victimelor infracțiunilor.
Redăm integral postarea făcută de Alina Gorghiu:
Alienarea parentală și violență în familie – teme foarte sensibile pentru societatea noastră. Ele au fost subiectul Conferinței Naționale de Dreptul Familiei, la care am participat astăzi.
Mulțumesc domnului ministru Valeriu Stoica pentru ideea de a organiza acest eveniment!
Am putut astfel vorbi despre măsurile de protecție a copiilor și victimelor violenței adoptate de Ministerul Justiției.
Legea privind extinderea ordinului de protecție. Indiferent dacă agresorul este sau nu membru de familie, victima va putea fi protejată împotriva oricărei forme de violență. Inclusiv violența din online.
Mecanismul privind acordarea voucherelor victimelor infracțiunilor, pentru nevoi urgente (în cuantum maxim de 16.500 lei). În acest moment, sunt 23 de entități publice și private înregistrate în mecanismul de acordare a voucherelor.
Amenajarea, în anul 2023, a 50 de camere de audiere pentru minori la instanțe. Continuăm acțiunea de identificare, amenajare și dotare a spațiilor care servesc pentru audierea minorilor, în instanțe și unități de parchet.