Remunerații de nabab pentru șefii PNL și PSD de la Conpet SA Ploiești
Scandalul din ultima vreme dintre directorul general liberal al Conpet SA Ploiești, Dorin Tudora, și președintele Consiliului de Administrație, Florin Gheorghe, susținut de PSD, a readus în prim-plan remunerațiile de nabab ale celor doi „boși” de la butoanele operatorului național de transport țiței și derivate prin conducte din România.
Dorin Tudora, remunerat lunar cu 10.800 de euro
La ora actuală, controversatul director general de la Conpet SA Ploiești, Dorin Tudora, este în concediu de odihnă fiind implicat în campania electorală a baronului PNL de Prahova Iulian Dumitrescu.
Conform ultimei declarații de avere de anul trecut, Dorin Tudora a fost remunerat, în baza contractului de mandat, cu suma de 633.117 de lei, adică cu circa 10.800 de euro pe lună. Practic, omul lui Iulian Dumitrescu este trei ori mai bine remunerat decât premierul Marcel Ciolacu și președintele Klaus Iohannis.
7.200 de euro pe lună pentru un specialist în agroturism ajuns administrator la Conpet și Oil Terminal
Nici președintele Consiliului de Administrație de la Conpet SA, Florin-Cristian Gheorghe, director în cadrul Ministerului Economiei, nu stă rău când vine vorba de bani încasați de la stat. Astfel, conform ultimei declarații de avere, Florin Gheorghe, încasează lunar ca director în Ministerul Economiei vreo 2.170 de euro, adică cam cât un secretar de stat.
Dar, pe lângă salariul de angajat al Ministerului Ecomoniei, acesta mai beneficiază și de remunerații foarte mari ca administrator, de fapt ca președinte al bordului administrativ de la două societăți cu capital de stat. Astfel, de la Oil Terminal Constanța, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, încasează lunar vreo 2.100 de euro, iar de la Conpet încă vreo 2.900 de euro, adică cam cât primește un ministru.
Practic, directorul Florin Gheorghe încasează lunar din bani publici vreo 7.200 de euro, ceea ce înseamnă mai bine de două ori mai mult decât un ministru sau președintele României. Însă, nu trebuie omis faptul că Gheorghe Cristian Florin este absolvent al Facultății de Inginerie și Management Agroturistic de la Universitatea Biotera, adică un specialist în agroturism a ajuns să fie administratorul șef la cele două societăți de transport petrolier ale României.