22:51, 22.11.2024 • Justitie
O judecătoare din Argeș preia dosarul lui Vlad Pascu. Unde a lucrat înainte
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată înainte de ultimul termen al procesului în care este judecat Vlad Pascu, adolescentul drogat care a omorât doi tineri în accidentul de la 2 Mai de anul trecut, de caz urmând să se ocupe de acum magistrata Carmen Claudia Berevoescu, președinta Judecătoriei Mangalia prin delegare de la CSM.
De altfel, CSM a decis prelungirea delegării lui Berevoescu Carmen până la ocuparea funcţiei, prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.
Cine este Carmen Berevoescu
Judecătoarea Carmen Berevoescu a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 2000.
În 2010, Carmen Claudia Berevoescu a absolvit Institutul Național de Magistratură (INM), fiind numită în funcția de judecător al Judecătoriei Mangalia, prin decretul semnat de președintele României, Traian Băsescu.
Anterior, Berevoescu a fost avocat stagiar (2000-2001), consilier juridic la S.C. TERRASAT S.R.L. (2001-2004) și consilier juridic la S.C. RCS RDS S.A. (2004-2008).