Majorare de până la 90% la pensii, de la 1 septembrie. Cine sunt pensionarii care primesc mai mulți bani
Veste extraordinară pentru circa trei milioane de români: șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, spune că, de la 1 septembrie, o categorie de pensionari va primi pensii mai mari cu până la 90%.
De aceste pensii majorate vor avea parte pensionarii care au cotizat peste 40 de ani și care la acest moment beneficiază de pensia minimă. În cazul lor creșterea va fi de 80-90%.
Mai trebuie precizat și faptul pensia se va menține la nivelul actual în cazul românilor care au un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani. Este vorba de peste un milion de persoane care au primit indexarea de 13,8% de la începutul anului.
„Mai mult de 3 milioane de pensionari vor beneficia de aceste creșteri, datorită punctelor de stabilitate. Cei care au cotizat peste 40 de ani vor vedea creșteri de peste 80-90%. Mulți pensionari care în prezent primesc indemnizație socială vor ieși din această zonă”, a afirmat Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.
Procesul intră în linie dreaptă, începând cu luna iunie, când urmează să fie tipărite deciziile de pensionare. Suma exactă pe care o primesc beneficiarii în urma recalculării prevăzute de noua lege a pensiilor va fi cunoscută, însă, de la 1 septembrie.
Noile modificări aduse vor fi specificate pe talonul de pensie. Este vorba de noile valori ale punctului de referință, numărul total de puncte, dar și alte modificări specifice.