Candidatul PSD la Primăria Giurgiu, traseistul Nicolae Barbu, este și un stripper talentat

Publicat: 27 mai 2024, 09:38, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Exclusiv
Candidatul PSD la Primăria Giurgiu, traseistul Nicolae Barbu, este și un stripper talentat

Fostul primar al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, între 2012 și 2020, mai vrea un nou mandat din partea PSD, dar ceea ce se știe mai puțin este faptul că acesta a fost înainte de a ajunge edil și un talentat stripper.

Candidatul PSD la Primăria Giurgiu, Nicolae Barbu, este un traseist politic autentic care a mai plecat de două ori din PSD și, acum, este la a treia descălecare la PSD. Între 2008 și 2012, Nicolae Barbu a fost consilier municipal la Giurgiu din partea PSD și atunci l-a denunțat la DNA pe fostul edil PNL, Lucian Iliescu, cu ajutorul Ioanei (Oana) Cristea, actualul contabil șef al Primăriei Giurgiu. Ulterior, în 2012, Nicolae Barbu a ajuns primar al municipiului Giurgiu din partea partidului lui Dan Diaconescu, PP-DD. În 2016, el a obținut un al doilea mandat de edil al Giurgiului din partea PSD, iar în 2020 a candidat, fără succes, din partea Pro România, pierzând în fața liberalului Adrian Anghelescu.

Acum, Nicolae Barbu, garantat și susținut în timp de Niculae Bădălău, Liviu Dragnea și Victor Ponta, după ce s-a plimbat de la PSD la PP-DD, de la PP-DD la PSD, de la PSD la Pro România, vrea acum un al treilea mandat dar din partea PSD, după ce a plecat de două ori din PSD. Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că înainte de a ajunge primar, adică între 2008 și 2012, a fost consilier PSD în Consiliul Local Giurgiu, dar și un mare amator de petrecerii de pomină, unde a excelat prin reprezentanții de striptease.

Show de striptease marca Nicolae Barbu

Pe data de 8 martie 2012, Nicolae Barbu a susținut în fața susținătorilor și prietenilor săi un veritabil spectacol de striptease la restaurantul „Perla” din municipiul Giurgiu, folosind ca accesoriu o banană.

La aceea vreme, Nicolae Barbu a fost fotografiat într-o postură inedită la acel restaurant. S-a urcat pe o masă și, în pași de dans, și-a scos cămașa, apoi maioul, după care a renunțat și la cureaua pantalonilor. Punctul culminant a fost atins când Nicolae Barbu a condimentat reprezentația de striptease cu o banană făcând gesturi lascive și obscene spre amuzamentul celor prezenți. Acum, talentatul stripper Nicolae Barbu vrea un nou mandat de edil al municipiului Giurgiu, după ce s-a plimbat pe la mai multe partide și a fost artizanul construirii unui incinerator de deșeuri medicale în …Giurgiu (Fostul edil Nicolae Barbu, artizanul incineratorului de deșeuri medicale de la Giurgiu).