Federația Română de Fotbal le recomandă suporterilor și fotbaliștilor să se vaccineze împotriva COVID-19
Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, recomandă ca toți suporterii și practicanții fotbalului să se vaccineze împotriva COVID-19. Mesajul a fost transmis într-un material video, în cadrul campaniei de imunizare „Fotbalul se vaccinează”.
„A trecut un an de când vieţile noastre sunt direct influenţate de pandemia de COVID-19. În tot acest timp, Federaţia Română de Fotbal alături de membrii săi şi-a reorientat total eforturile spre găsirea de soluţii pentru redresarea fotbalului, reluarea antrenamentelor, reluarea competiţiilor şi redeschiderea bazelor sportive pentru amatori.
Am ajuns într-un moment în care presiunea revenirii la viaţa de dinainte este foarte mare, peste tot în lume. Din fericire, această nerăbdare vine împreună cu rezultate de excepţie pe care lumea ştiinţifică le-a obţinut şi le-a materializat în vaccinul anti-COVID, atât de mult aşteptat. Realizăm pe zi ce trece că vaccinarea este drumul cel mai scurt spre o viaţă normală, spre ieşirea din anxietatea socială în care ne aflăm cu toţii. Avem încredere în oamenii de ştiinţă, apreciem eforturile lor.
De aceea, noi, ca federaţie naţională, facem apel către toţi practicanţii şi suporterii fotbalului să urmeze recomandările experţilor care stau în spatele dezvoltării vaccinului şi a implementării campaniei de vaccinare. Şi, desigur, ne vom vaccina şi noi când ne va veni rândul. Lansăm astăzi campania <<Fotbalul se vaccinează>>.
Respectând dreptul fiecăruia de a lua decizii, vă îndemn pe toţi cei din familia fotbalului să aveţi încredere în recomandările experţilor şi să vă vaccinaţi împotriva COVID-19. Doar aşa vom regăsi bucuria fotbalului împreună, jucători şi spectatori. Şi ne vom reîntâlni pe stadioane, cât mai curând”, a menţionat preşedintele FRF.
La acest moment, membrii loturilor naţionale şi ai loturilor olimpice sunt incluşi în etapa a doua de vaccinare, prin decizia Guvernului României, susținută de FRF și Ministerul Tineretului și Sportului.
FRF analizează măsurile optime pentru ca spectatorii să fie în siguranţă la momentul revenirii pe stadioane.