O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. Când are loc Ziua Învățătorului
Elevii și profesorii au parte de o nouă zi liberă, chiar în mijlocul săptămânii. Cu ocazia Zilei Învățătorului, nu se fac ore, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. În plus, nu trebuie recuperate cursurile pierdute.
Ziua Învățătorului, liberă pentru elevi și profesori
Elevii și profesorii au parte de o nouă zi liberă, conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ, prin care s-a încheiat greva generală din Educație și care a intrat în vigoare pe 6 iulie 2023. Astfel, de Ziua Învățătorului, nu se fac cursuri.
Ziua liberă de pe 5 iunie este o noutate pentru profesori, conform noului contract colectiv de muncă la nivel de sector – Învățământ. Până acum, acest eveniment era marcat prin alte activități educative, dar o nouă decizie a intrat în vigoare pe 6 iulie 2023.
Zile suplimentare nelucrătoare, conform Contractului Colectiv de Muncă, nu se recuperează, ceea ce înseamnă că nici în cazul acesteia nu se va întâmpla. Anul trecut a fost zi liberă, însă datorită faptului că atunci a fost a doua zi de Rusalii și profesorii erau în grevă.
Ziua Învăţătorului este sărbătorită, în fiecare an, pe 5 iunie. Această zi a fost instituită prin Legea nr. 289/2007 şi reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului românesc modern.
Când se termină anul școlar
Este în plină desfășurare modulul 5 de cursuri, care dura până pe 21 iunie. Abia atunci, toți elevii vor intra în vacanța de vară. Cei care termină școala mai devreme sunt, însă, cei din clase terminale.
- Modul 5 cursuri: de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024
- Vacanța de vară: de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024
Cei de clasa a VIII-a termină anul școlar pe 14 iunie, pentru a se pregăti pentru Evaluarea Națională, ce va fi susținută pe 25 iunie. Elevii de clasa a XII-a termină pe 7 iunie, iar Bacalaureatul începe la data de 1 iulie.