17:29, 18.12.2024 • Educație
Alți trei elevi și un profesor au fost testați pozitiv cu coronavirus
Trei elevi și un profesor din Sectorul 4 al Capitalei au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. Este vorba despre un elev din clasa a IV-a de la Școala Gimnazială nr. 190, cel de-al doilea este clasa I la Școala Gimnazială nr. 113, iar al treilea e elev în clasa a III-a la Școala Gimnazială nr. 79.
Profesorul depistat predă la Școala Gimnazială nr.129, potrivit B1.
„La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar, cursurile se suspendă pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă”, conform noului Ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății.
De când au început școlile, au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus 4 elevi și un profesor.