Modificarea impozitării pensiilor ține de Ministerul Finanțelor, subliniază ministrul Muncii
Modificarea pragului de 2000 de lei de la care se impozitează pensiile este o problemă care ține de Ministerul Finanțelor, a subliniat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu. Ea a precizat că, în prezent, prioritară este recalcularea pensiilor după noua formulă.
„În momentul acesta. prioritatea noastră este să facem recalcularea după noua formulă în care se ţine cont de punctele de contributivitate, de punctele de stabilitate şi de perioadele de contributivitate neasimilate. Dar în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor, această soluţie ţine nu doar de Ministerul Muncii, ţine şi de Ministerul Finanţelor, iar în momentul acesta prioritatea noastră este creşterea pensiilor de la 1 septembrie, datorită recalculării”, a afirmat ministrul Simona Bucura-Oprescu, legat de modificarea pragului de 2000 de lei pentru impozitarea pensiilor.
Ministrul Muncii a mai subliniat că, de la 1 septrembrie, vor beneficia de creșteri semnificative ale pensiilor persoanelor care au stagii de cotizare mai lungi”, peste 25 de ani” și că ”evident cei care vor avea stagii de cotizare mai mici nu vor avea aceleași beneficii”.
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste care se impozitează pensiile, prag care acum este de 2.000 de lei.
”La un momnt dat cineva a decis, pe anumiţi indicatori presupun, ca peste plafonul de 2.000 să fie o impozitare. Între timp ştim foarte bine că nivelul de trai s-a scumpit, au existat anumite indexări, deci, cu alte cuvinte, trebuie să existe o corecţie şi la plafon astfel încât raportarea la puterea de cumpărare a celor 2.000 de lei … Trebuie să faci o nouă raportare, să vezi care este nominal pragul de unde începe să crească. E normal să o facem concomitent cu recalcularea pensiilor modificarea acestui prag”, a spus premierul Ciolacu.