11:53 • ACTUALITATE
Accident teribil în Timișoara: Un bărbat de 37 de ani a făcut infarct la volan și a lovit alte două mașini
Un accident grav s-a produs, joi, la Timișoara, după ce un bărbat în vârstă de 37 de ani a făcut infarct la volan și a intrat în coliziune cu alte două mașini.
Potrivit IPJ Timiș, bărbatul care conducea autoturismul a intrat în coliziune cu un altul care circula regulamentar, ulterior fiind proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu cel de-al doilea alt autoturism.
„În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un gard. Două victime au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, declară IPJ Timiș.
Pentru bărbatul care a cauzat accidentul nu s-a putut constata decât decesul.