Pistolarul din Târgu Mureș a aflat de la polițiști că și-a pierdut arma
Un bărbat de 74 de ani din Târgu Mureș și-a pierdut pistolul și două încărcătoare pline în zona unui supermarket. Culmea e că a aflat de pierdere de la polițiști. El s-a ales cu o amendă usturătoare.
„Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu Mureş, au fost identificate o armă, două încărcătoare, mai multe cartuşe, precum şi o borsetă. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Mureş, ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş şi ai Serviciului Criminalistic, pentru efectuarea activităţilor specifice, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt. S-a stabilit că arma tip pistol face parte din categoria armelor neletale supuse autorizării, cu destinaţia autoapărare cu proiectil de cauciuc, deţinută legal de un bărbat, de 74 de ani, persoană care a fost identificată ulterior, în urma activităţilor efectuate. De asemenea, s-a constatat faptul că aceste cartuşe sunt aferente calibrului armei în cauză”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.
După ce a fost identificat de poliţişti, bărbatul a declarat că s-a deplasat cu arma către autoturismul proprietate personală, a aşezat-o pe plafonul acestuia şi a pornit la drum, uitând să își ia și borseta cu pistolul.
IPJ Mureş a precizat că bărbatului i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esenţiale şi al muniţiilor, precum şi măsura complementară a anulării dreptului de deţinere, port şi folosire de arme şi muniţii.