O zi dedicată copiilor s-a transformat într-o pomană de partid pentru adulți: Muzică, mici și bere!

Publicat: 04 iun. 2024, 10:15, de Vlad Stefan Orjan, în Reportaj/Interviu , ? cititori
Exclusiv
O zi dedicată copiilor s-a transformat într-o pomană de partid pentru adulți: Muzică, mici și bere!

O zi dedicată copiilor s-a transformat într-o pomană de partid pentru adulți la Balta Albă, în județul Buzău. Echipa Ziarului Puterea a fost prezentă la evenimentul organizat de primărie cu doar o săptămână înaintea alegerilor locale, unde muzica, micii și berea au fost vedetele zilei.

În întreaga istorie a comunei Balta Albă nu s-a organizat niciodată o zi specială dedicată Zilei Copilului. Anul acesta, primarul localității a decis să marcheze această zi, găsind momentul potrivit pentru a atrage localnicii cu un mic și o bere.

Imediat ce am ajuns, câțiva oameni ai primarului au încercat să împiedice reportajul, însă fără succes. Cu toate acestea, echipa noastră a reușit să documenteze atmosfera de la fața locului.

Câțiva dintre localnici au declarat pentru Ziarul Puterea că au primit bere de la PSD și de la domnul primar. În ciuda faptului că evenimentul ar fi trebuit să fie unul pentru copii, atmosfera a fost dominată de adulți care se bucurau de mâncare și băutură.

În cadrul evenimentului a avut loc și o competiție sportivă, însă aceasta a fost umbrită de un nor de fum și de mirosul micilor proaspăt încinși. Deși edilul nu a dorit să stea de vorbă în fața camerei, într-o discuție înregistrată cu camera ascunsă, acesta a afirmat că nu este vorba despre un eveniment politic, ci unul dedicat copiilor și părinților.

Pentru mai multe detalii, urmăriți reportajul Ziarului Puterea mai jos: