ANAF a aplicat sancțiuni de peste 171 milioane de lei în primele cinci luni ale anului
În primele cinci luni ale acestui an, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a efectuat peste 11.000 de controale antifraudă, cu implicaţii fiscale în creştere cu 26%, de la 986,51 milioane de lei la 1,24 miliarde de lei, a anunţat, luni, Ministerul Finanţelor.
Sancţiunile contravenţionale, incluzând amenzi şi confiscări, au crescut cu 163%, de la 65 milioane lei la 171 milioane lei.
În perioada ianuarie – mai 2024, s-au realizat 9.393 de inspecţii fiscale, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare de 1,29 miliarde de lei, cu aproximativ 10% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2023, când s-au realizat 8.608 inspecţii şi s-au stabilit sume suplimentare de 927,71 milioane de lei.
„Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare, ci sunt rodul unei strategii bine structurate de gestionare a riscului fiscal şi de revizuire a proceselor interne. Angajamentul nostru este clar: prin intermediul digitalizării ne rafinăm activitatea pentru a ne asigura că sistemul fiscal românesc este echitabil şi eficient, sprijinind dezvoltarea economică durabilă a ţării”, a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
În perioada ianuarie-mai, ANAF a emis 8.240 de notificări de conformare pentru riscuri fiscale estimate la 3,075 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 202% față de aceeași perioadă din 2023, când au fost transmise 2.724 de notificări pentru riscuri fiscale de 238,14 milioane de lei.
Totodată, au fost realizate 11.150 de verificări documentare, pentru care s-au stabilit sume suplimentare de 329,087 milioane de lei, o creștere de aproximativ 10% comparativ cu aceeași perioadă din 2023, când au fost efectuate 10.186 de verificări și s-au stabilit sume suplimentare de 313,61 milioane de lei.
Ministerul Finanţelor a anunțat că, pentru a spori conformarea contribuabililor la declarare, ANAF desfășoară două tipuri de acțiuni care implică interacțiunea de la distanță cu contribuabilii. Prima acțiune se referă la emiterea Notificării de conformare, un document prin care organul de inspecție fiscală informează contribuabilii despre riscurile fiscale identificate, oferindu-le ocazia de a-și reanaliza situația fiscală și de a-și îndeplini obligațiile fiscale conform legii sau de a clarifica riscurile notificate.
A doua acțiune vizează efectuarea de verificări documentare, care constau în analizarea situației fiscale a contribuabilului pe baza documentelor existente în dosarul fiscal și a altor informații și documente relevante transmise de terți sau deținute de organul fiscal.
Contribuabilii cu risc fiscal ridicat sunt supuși acțiunilor de control fiscal, care includ inspecția fiscală pentru cei care, după primirea Notificării de conformare, nu corectează și nu clarifică riscurile fiscale pentru care au fost notificați și controlul antifraudă pentru cei pentru care există indicii de evaziune fiscală.