Liberul arbitru, în facerea și desfacerea sistemului bancar românesc

În anii ’90, sistemul bancar românesc a fost victima unui grup cu interese obscure de oameni de afaceri care, cu sprijin politic și al unor exponenți din fosta Securitate, au înființat și desființat bănci după liberul lor arbitru.

Cea mai mare prăbușire, asupra căreia vor reveni în amănunt, este cea a Bancorex, fosta bancă prin care se derulau operațiunile de comerț exterior ale României comuniste. Dar Bancorex nu a fost singura țintă vizată de ,,prădători”.

Sub ,,blânda oblăduire” a Băncii Naționale a României, în situația incertă financiară de după 1990, în vârtejul anilor de instabilitate monetară și maximă volatilitate a cursului valutar au fost ,,torpilate” și devalizate și alte bănci, din care chiar acțonarii sau clientela politică luau credite în lei, cu dobânzi de 50 la sută, și le tezaurizau în depozitele personale, la dobânzi de 280 la sută. Și, nu de puține ori, se întâmpla ca ,,marii favorizați ai destinului financiar” să fugă cu banii, păgubind banca definitiv.

Dacă cele mai mari, precum Dacia Felix sau Bankcoop, au fost sabotate din interior, există și bănci care au pornit la drum, chipurile, cu intenții bune, însă au eșuat lamentabil, cum ar fi Banca Internațională a Religiilor. O a treia categorie – și cea mai răspândită – este cea a băncilor create special pentru a fi scufundate, prin fraude de proporții, de chiar întemeietorii lor.

Aici regăsim Banca Albina, Columna Bank, Credit Bank, Banca Turco-Română, Nova Bank și băncile lui Sorin Ovidiu Vântu (Banca Română de Scont și Banca de Investiții și Dezvoltare).

Dar să le luăm pe rând, pe firul istoriei

Prima bancă privată românească a fost înfiinţată imediat după Revoluţie, în 1990. Credit Bank era, la început, o afacere de familie. Familia unui anume ,,om de afaceri” Marcel Ivan, despre care nimeni nu auzise nimic până în 1990, și a apărut cu banii, de nicăieri.

Acesta a fost ajutat de ,,capitalistul” Leonida Teohari, ca finanțator la capitalul  Credit Bank, proaspăt întors din Canada, unde ,,fugise” în anii 80, ,,strict urmărit” de Securitate. El susţine că i-ar fi ajutat pe fondatori să pună temeliile Credit Bank și Dacia Felix.

„Le-am dat 20 de milioane de lei, care în perioada aia erau vreo 350.000 – 400.000 de dolari, şi aşa au putut ei înregistreze banca, că altfel ei nu puteau să o înregistreze. Credit Bank a fost o bancă similară cu Dacia Felix. Deci vorbim de un grup, de alt grup de visători, cu buzunarele goale, fără niciun fel de capital, care au vrut să facă două bănci deodată”, declara, pentru presa vremii, Teohari.

Problemele CreditBank şi Dacia Felix au început în 1997. După ce strânseseră bani din economiile populaţiei, oferind dobânzi atractive, au început să dea credite neperformante. Alături de alți milionari de carton, și Leonida Teohari ar fi primit, şi de la Credit Bank, şi de la Dacia Felix, linii de credit de aproximativ 50 de milioane de dolari. Pe numele lui, procurorii au deschis un dosar penal, în care a fost acuzat de înşelăciune.

A plecat din România în 1997, înainte de pronunţarea condamnării de 4 ani de închisoare cu executare şi nu s-a mai întors. A fost dat în urmărire internaţională, însă în zadar. Între timp, condamnarea s-a prescris. Omul de afaceri Sever Muresan, acționarul majoritar al Băncii Dacia Felix, nu a recunoscut falimentul băncii, afirmând că a fost cedată altei bănci, după ce a avut probleme cu acordarea de credite făra garanții.

Dacia Felix avea în București un sediu mare, în incinta Clubului sportiv Dinamo, care închiriase băncii clădirile administrative din Șoseaua Ștefan cel Mare. Dacia Felix nu a fost lăsată de BNR să moară. Și-a schimbat, ulterior, numele în Eurom Bank, care a vândut apoi acțiunile către Leumi Bank, un grup de afaceri israelian.

Sever Muresana a încercat să se salveze de condamnarea la închisoare, aruncând vina pe un ,,investitor”, un anume Ilie Mania, spunând că acesta doar a profitat și nu a investit nici un leu în bancă, ci doar a beneficiat de bani din conturile acesteia. Muresan afirma, la vremea respectivă, ca dosarul său de evaziune fiscală, prin care a fost pus sub urmărire în Franta, cu extensie în România, a fost deschis în baza unui „denunț anonim din 1995, făcut chiar din interiorul Băncii Dacia Felix”.

Firesc, pentru că nu toți aveau loc la ,,masa cu bucate”, iar cei care s-au văzut dați excluși s-au răzbunat. Înainte să înceteze plățile definitiv, banca restricționase accesul deponenților persoane fizice la conturile în dolari americani și mărci germane. Liste lungi de așteptare au împiedicat clienții să mai retragă banii.

Pentru a putea retrage valuta din cont, trebuia să faci dovada, cu pașaportul, că ai nevoie de sumele respective pentru a pleca în străinătate.

Dar câți cetățeni își permiteau un pașaport, la acea vreme ?

În final, în anul 2000, BNR a cerut falimentul Băncii Dacia Felix, iar lichidator a fost numit PricewaterhouseCoopers, firmă capitalistă serioasă, care a și dus la îndeplinire sarcina primită, dar cu câștiguri pe măsură.

xxx

Banca Albina a fost o altă victimă sigură. O bancă ,,de buzunar”, cu unități peste puterea de finanțare și administrare.

Acordarea de credite fără garanţii s-a văzut cel mai bine în cazul Băncii Albina, înfiinţată în 1996, şi intrată în colaps în mai 1999. Cetăţeanul italian Giovani Giovanardi, acţionar al băncii, a primit cele mai multe împrumuturi.

„O bancă atât de mică, avea 12 unităţi… În Bucureşti avea două, mai bine nu ar fi avut, că de aici i s-a tras. La Bucuresti, la sucursala cea mai mare, asta care am spus că era în Smârdan, acolo n-am recuperat decât 3 la sută, din pierdere. Prin această sucursală s-au dat credite puţin zis aiurea. Aici chiar bănuiesc că s-au dat credite şi în situaţia în care cei care le-au luat au ştiut că nu le vor mai rambursa niciodată şi că nici nu vor mai fi urmăriţi”, declara Mihail Iovu, lichidator bancar.

La finalizarea procedurii de lichidare, în 2012, banca le crease deponenţilor o gaură de 10 milioane de dolari americani.

„Banca Albina s-a împrumutat de pe piaţa interbancară, la dobânzi peste puterile ei financiare, de până la 400 la sută pe an. De la Casa de Economii și Consemnațiuni a luat împrumuturi cu dobândă de 400 la sută, iar de la Bankcoop, cu 300 la sută.

xxx

A urmat falimentul răsunător al Bancorex

Bancorex a fost o bancă românească înființată în 1968 sub denumirea de „Banca Română de Comerț Exterior” (BRCE) și lichidată în 1999. A fost radiată de la Serviciul Comerțului la data de 1 octombrie 1999. Până să fie trecută pe linie moartă, Bancorex a avut șase președinți: Vasile Voselenciuc, Dan Pascariu, Răzvan Temeșan, Vlad Soare și Nicolae Dănilă.

Nicolae Danilă, fostul președinte al Băncii Comerciale Române, a fost numit la conducerea Bancorex în 1999, în momentul în care Bancorex a fost introdusă sub administrare specială de BNR. Dănilă a plecat de la BCR, când a fost preluată de Erste Bank, din Austria, și a fost tras pe ,,linie moartă” la BNR, unde a stat cuminte, până la pensie, după ce a primit plăți compensatorii în valoare de 4 milioane de dolari.

Știa prea multe și trebuia ținut aproape.

Dănilă raporta la Banca Națională că, în fiecare săptămână, banca pierdea câte 6 milioane de dolari. Mulți dintre patronii firmelor care au luat credite preferențiale de la Bancorex, fără să mai returneze milioanele de dolari, aveau conexiuni cu serviciile de informați. Capii de afiș sunt indivizii implicați în afacerea „Jimbolia”, prin care s-a încălcat embargoul impus de ONU Iugoslaviei, în anii ‘90.

Presa vremii dezvăluia faptul că acțiunile de contrabandă cu carburanți s-u derulat sub protectia SRI, în perioada în care șeful instituției era Virgil Magureanu.

Patru dintre firmele implicate în trafic au primit credite astronomice de la Bancorex, pentru a cumpăra combustibili de la rafinăriile ploieștene, pe care îl vindeau la suprapreț. Lista conține numele Tracia International SA – 12.544.140 dolari, Silvesta SRL – 21.109.369 dolari, General Trading&Investments Co SA (GTI) – 22.148.708 dolari și Sibco LTP Impex SRL – 7.703.674 dolari.

Bancorex se prăbușea pe zi ce trece, amenițând întregul sistem bancar. A fost necesară intervenția Băncii Naționale. La data de 27 iunie 1999, Agenția de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB) a preluat 1.022 de dosare cu credite neperformante de la Bancorex.

Presa de mare scandal, de la vremea respectivă, specula și broda pe subiectul Bancorex articole dintre cele mai năstrujnice, dar cu unele informații ce păreau plauzibile.

Potrivit informațiilor vehiculate în tabloide, niciodată recunoscute oficial, printre primii acționari ai Băncii Române de Comerț Exterior s-au numărat și anumiți capi ai mafiei italiene din anturajul lui Lucio Geli, aflați în legatură cu gruparea Propaganda Due.

Timp de peste două decenii, prin intermediul BRCE s-au derulat cele mai multe operațiuni comerciale speciale efectuate de regimul comunist. După 1989 s-a aflat că majoritatea tranzacțiilor s-au derulat prin intermediul unor întreprinderi de comerț exterior în cadrul cărora erau angajați ofițeri de securitate ai Direcției de Informații Externe (DIE).

Valuta provenită din OV (operațiunile valutare), dar și din comisioanele aferente acelor tranzacții era depusă în conturi secrete deschise pe numele unor ofițeri DIE.

După 1990, Bancorex și-a păstrat statutul de bancă specializată în tranzacții financiare externe, fiind considerată un fel de „regină” a băncilor din România. Sloganul ei publicitar era „O bancă pentru mileniul trei”, iar, la un moment dat, toate marile afaceri din România postdecembristă s-au derulat prin conturile Bancorex.

În final, Bancorex a dispărut, n-a mai răspuns nimeni de ceea ce s-a întâmplat, iar creditele de milioane de dolari acordate n-au mai fost recuperate.

xxx

Columna Bank, o altă bancă cu rădăcini în fosta nomenclatură comunistă, a avut o agonie lungă, până să intre definitiv în faliment

Un cadavru care se împuțise demult, dar BNR refuza să-l îngroape.

„Nu pot să-mi explic, după nici un criteriu logic, cum s-a putut prelungi un proces atât de mult. A susține în continuare că o bancă precum Columna mai poate fi reorganizată e absolut ilogic. Aș putea spune, în termeni plastici, că s-a împutit deja cadavrul acestei bănci”, declara viceguvernatorul BNR de la acea vreme, Mihai Bogza,

În acest caz avem de-a face cu o bancă înfiinţată de per​soane care s-au ascuns de la bun început în spatele unei căsuţe poştale din Elveţia, sub numele „firmei” Ma​nel Finanz AG. Columna a reuşit să atragă depozite din partea unor instituţii precum FPS/APAPS şi CEC, insti​tuţii care au depus 64 de miliarde de lei şi 10 milioane de dolari, respectiv 35 de miliarde de lei vechi. În 1997 banca a început să aibă probleme, iar cei doi creditori ai băncii au cerut declanşarea falimentului, pronunţat abia în 2003, după ce au fost scoase la iveală afaceri oneroase, îm​prumuturi cu mult peste limita legală acordate unor fir​me, sponsorizări dubioase, precum şi transferul a milioane de euro în străinătate.

Eliminarea Băncii Columna din piaţă s-a produs la in​tervenţia BNR, care a hotărât sancţionarea băncii cu „in​terzicerea efectuării de operaţiuni privind primirea de depozite, în lei şi valută, de la persoane fizice şi juridice”. În plus, i-a decăzut din funcţii pe toţi cei care au administrat banca: foştii preşedinţi Vasile Bostan, Ortansa Nicu​lescu Petrescu, vicepreşedinţii Ion Anghel, Ileana Maria Hada, Alexandru Alexe Padina şi Anghel Mirea, precum şi cen​zorii Constantin Drăgan, Nicolae Duţă şi Sofronia Buşe.

Aceştia nu au mai putut deţine funcţii la nicio socie​ta​te bancară pe o perioadă de cinci ani. Columna Bank și-a încetat operațiunile normale în urma unei acțiuni în justiție inițiate de FPS, care era cel mai mare creditor al său. Deși procedura de faliment a fost inițiată din 1998, în 2004 situația încă nu era lămurită.

Pe Bulevardul Primaverii, există și azi fostul sediu al băncii, condusă la vremea aceea de Vasile Bostan, un controversat antreprenor din fosta nomenclatură ceaușistă, care ar fi folosit banii din conturile de cotizații ale Uniunii Tineretului Comunist.

Ciudat era că banca cu „boală lungă” exista încă, deși intrase în încetare de plăți din 1996.

În 1998 s-a constatat oficial încetarea de plăți. Doua instituții de stat – CEC și fostul FPS – aveau să aștepte cinci ani să-și recupereze miliardele, neinspirat depuse la această bancă, din surplusul de lichiditate. În joc erau circa 300 de miliarde de lei și peste 10 milioane de dolari, banii statului evaporați din Columna și pentru care niciunul din membrii fostei conduceri a băncii nu a fost arestat sau condamnat.

În schimb, procesul privind retragerea licenței (decisă de BNR în 2000) a fost suspendat, Curtea Supremă urmând să judece ulterior recursul băncii, care contesta procesul-verbal în baza căruia i s-a ridicat licența. Problemele reale ale băncii au început la sfarșitul anului 1996, iar la mijlocul anului 1997 cei doi mari creditori ai bănci – fostul FPS și CEC – au introdus cerere pentru declanșarea falimentului.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (APAPS), a constituit un depozit la Banca Columna de 64 de miliarde de lei și 10 milioane de dolari. Tot în 1996, CEC a creditat Banca Columna cu 20 de miliarde de lei, pentru ca un an mai târziu, când scandalul era în fierbere, fosta conducere a CEC (echipa lui Camenco Petrovici) să mai dea băncii un credit de 15 miliarde de lei.

Astfel, în 1997, la data solicitării falimentului bancii, Banca Columna datora APAPS 232 de miliarde lei și 11 milioane de dolari.

Pe data de 30 mai 2022, instanţa a dispus închiderea procedurii de insolvenţă/faliment şi, implicit, radierea societăţii comerciale BANCA COLUMNA SA.

Dosarul este din 1997 (banca a fost înființată în 1994!), când nici nu existau reglementări speciale pentru insolvenţă/faliment. Prima lege „dedicată” a apărut în urmă cu 16 de ani – „Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei”. De pe atunci apar şi menţiuni în BPI.

Columna Bank și-a încetat operațiunile normale în urma unei acțiuni în justiție inițiate de FPS care era cel mai mare creditor al său. Deși procedura de faliment a fost inițiată din 1998, în 2004 situația încă nu era lămurită.

Banii de la Columna Bank nu au mai fost recuperați niciodată.

xxx

O altă victivă, chiar a fondatorilor săi, a fost banca Bancoop

Bankcoop a fost ,,ucisă”, chiar de fondatorii ei. Condamnarea la dispariție a Bankcoop a fost semnată încă din 1997, de fostul său președinte,Alexandru Dinulescu, un nume din lunga listă a demolatorilor de bănci românești.

După ce a stat în închisoare trei ani, Dinulescu a fugit din tară. După dispariția lui Dinulescu, Bankcoop s-a mai menținut pe linia de plutire timp de doi ani, în care a încercat să recupereze creditele acordate cu larghețe pe vremea fostului președinte. A fost adus la conducerea băncii, în 1998, Constantin Duna, un bancher cu o bună reputație, dar care n-a făcut decât să constate cum portofoliul de credite se transforma treptat în pierderi de câteva mii de miliarde de lei.

Nerambursarea împrumuturilor a condus la incapacitatea onorării obligațiilor către clienți. La sfârșitul anului 1999, erau nerestituite, la scadență, depozite de 1.595 miliarde lei, conform raportului intocmit de lichidatori (SC PricewaterhouseCoopers Management Consultants SRL si SCReconversie si Valorificare Active SA).

Pierderile Bankcoop erau, la sfârșitul anului 1998, de 639,91 miliarde lei, pentru ca la finele lui 1999 acestea să ajungă la 2.431,42 miliarde lei Construită ca bancă a familiei Păunescu (George Constantin Păunescu a fost singurul mare acționar, cu 34,04 la sută din acțiuni), Bankcoop a ajuns să servească interesele fostului președinte Alexandru Dinulescu.

Dinulescu a folosit banii băncii pentru a finanța societăți comerciale la care membri ai familiei sale și colegi din bancă erau acționari. Nepotisme și cumetrii care astăzi sunt făcute cu ștaif, pentru că, între timp, ,,spărgătorii” de bănci s-au perfecționat.

Gradul de nerambursare a creditelor acordate de Bankcoop s-a înrăutățit continuu. Creditele restante și în litigiu au crescut, ca pondere în total plasamente, de la 8,02 la sută, în 1996, la 42,85 la sută, în 1997, 54,02 la sută, în 1998 și 90,33 la sută, în 1999.

După aceasta a urmat ,,gaura neagră”.

Banca de credit cooperatist-BANKCOOP fusese înființată pe scheletul fostului Centrocoop, devalizat după Revoluție. Cooperația dispunea de mari sume de bani în conturi, din activitățile micilor întreprinderi din sistemul cooperatist.

În anul 1999, Bankcoop avea 200 de filiale și sucursale și aproximativ 600.000 de depunători. La data de 8 Februarie 2000, Bankcoop a intrat în faliment. Deponenții, care au mai apucat să ajungă în față, la marea coadă formată, și-au ridicat banii prin BRD-Societe Generale, plafonul de garantare prin Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare fiind, la acel moment, de 54,7 milioane de lei vechi.

xxx

Nici religia nu i-a oprit pe hoți să devalizeze Banca Religiilor. Banul e ochiul dracului

Banca Internațională a Religiilor (BIR) a fost falimentată în anul 2000.

Nici șeicul arab care a finanțat capitalul de înființare, cu 50.000 de dolari, nu se știe dacă și-a mai recuperat banii, dar s-a ales, totuși, cu o petrecere somptuoasă, oferită de partenerul român, într-o vilă din zona Cașin.

Banca a început să aibă probleme și a fost chemată la ordin de Banca Națională.

În martie 2000, BIR a fost sancţionată de BNR, care i-a interzis în totalitate acordarea de credite, după ce a instituit şi o Comisie de Supraveghere a băncii.

Procurorii DNA au descoperit că în perioada iulie 1999-februarie 2000, managementul BIR a cesionat creanţe de 106 miliarde lei vechi unui grup de 11 firme din municipiul Craiova şi le-a acordat credite pe termen scurt în valoare de 80 de miliarde lei vechi, cu încălcarea normelor interne de creditare.

De fapt, se arată în rechizitoriu, aprobarea acordării creditelor de Comitetul de Direcţie al băncii a făcut ca documentaţia de credit întocmită ulterior să devină o simplă formalitate.

Între timp, lichidatorii băncii încearcă să vândă ultimele două clădiri care au mai rămas din bunurile proprii ale BIR, una fiind situată în Piaţa Victoriei şi alta într-un sat uitat de lume de pe lângă Târgovişte.

În zece ani de la intrarea în faliment a Băncii Internaţionale a Religiilor, lichidatorul BIR, RVA Insolvency, a reuşit să distribuie creditorilor 40 la sută din cele 235 de milioane de lei pe care aceştia le revendică, dar în final procesul de recuperare a fost abandonat.

Mihai Bogza, viceguvernator al BNR la momentul declanşării falimentului BIR şi cel care a semnat cererea de declanşare a falimentului Băncii, consideră că banca a fost fraudată din exterior, cu sprijinul unora dintre cei care aveau funcţii de conducere la BIR.

Potrivit rechizitoriului, unele dintre firmele de sub influenţa lui Dinel Staicu au condiţionat preluarea creanţelor de la BIR de acordarea de către bancă a unor linii de credit care aveau, însă, ca scop finanţarea activităţii curente şi nu erau destinate plăţii creanţelor cesionate, deşi acesta era scopul vizat de politica BIR.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au condamnat pe acționarii BIR la ani grei de închisoare, pentru abuz în serviciu, și complicitate la abuz în serviciu.

Omul de afaceri Dinel Staicu, acționar, a executat şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu.

Ion Popescu, omul cheie, fostul director al BIR, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, iar fostul funcţionar Radian Răceală a primit cinci ani de închisoare cu executare.

xxx

Ghinion ! Falimentele nu se mai termină

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, viticultorul de la Drăgășani, a crezut că poate răsufla ușurat, și că s-a terminat cu calvarul falimentelor în România.

Nicidecum. Numai că, din pericolele prin care trecuse sitemul bancar, oficialii BNR au tras învățăminte, și au știut cum să mascheze prăbusirea financiară viitoare a băncilor comerciale.

xxx

Cazul Volksbank. Mulți au plecat de bună voie, după ce și-au umplut bine sacii cu bani

Volksbank a fost, chipurile, cumpărată. Mugur Isărescu luase și el credit imobiliar de la micuța bancă.

Istoria Volksbank în România a început în anul 2000, iar timp de aproape șapte ani instituția de credit cu origini austriece nu a emis pretenții foarte mari pe piața locală, fiind mai degrabă o banca de pluton.

Lucrurile s-au schimbat radical la finalul lunii iunie din 2006, cand Gerald Schreiner l-a înlocuit în functia de președinte pe Laurentiu Mitrache.

Bazandu-și activitatea cu precădere pe finanțările ipotecare pentru persoanele fizice sau pentru dezvoltatorii de proiecte rezidențiale, Volksbank își câștigase la acea vreme supranumele de banca specializată pe zona de creditare imobiliară.

Personalitati publice, politicieni, bancheri, inclusiv guvernatorului Mugur Isarescu, au apelat la Volksbank, pentru credite.

Practic, Volksbank a funcționat în cei aproape trei ani de ,,glorie” într-un singur picior, pe modelul unui magazin de credite finanțat de banca mamă din Austria, nu ca o bancă tradițională care atrage economiile populatiei și firmelor, și apoi folosește banii pentru a-i înmulți sub formă de credite.

Anul 2009 a consemnat începutul declinului Volksbank, pe fondul crizei financiare mondiale, decanțată în 2008.

Tot în 2009, Gerald Schreiner și Volksbank au intrat în vizorul mai marilor de la Banca Națională a României. Primul conflict a fost generat de celebrul ”comision de rezervă minimă obligatorie”.

Instituția de credit a transmis clienților o scrisoare în care îi anunța că este nevoită să mențină această taxă pe care ar fi trebuit să o elimine în 2008, punând scumpirea creditelor pe seama politicii monetare a BNR.

Mai mult ca sigur că și guvernatorul Mugur Isărescu, client la acea vreme al Volksbank, a primit respectiva scrisoare, pe care a considerat-o ofensatoare la adresa Băncii Centrale, cu efect “devastator”, care ”a pus toată țara pe jar”.

Mugur Isărescu s-a supărat și a ordonat dispariția Volksbank, dar în liniște.

Au apărut investitori binevoitori, din Cluj-Napoca, și pe 10 decembrie 2014, Banca Transilvania a preluat Volksbank, după semnarea unui acord prin care BT achizitiona 100 la sută din actiunile institutiei de credit austriece.

xxx

Nici România nu a fost ocolită de criza financiară din SUA, după marele crack al Lehman Brathers

După declanșarea crizei financiare din SUA, Sistemul bancar românesc începe să se clatine și el. Teama cea mai mare a bancherilor și conducătorilor politicieni era să nu se declanșeze panica în rândul populației.

Criza financiară mondială își arătase deja colții și în România, pe nesimțite, iar băncile își pierdeau încet-încet credibilitatea în rândul românilor.

În 2008, Mugur Isărescu și ,,slujitorii” lui ieșau în spațiul public cu declarații, cum că România nu este în pericol, nu va fi lovită de criza financiară din SUA, după dispariția, fără urmă a 7.000 de miliarde de dolari, prin falimentul Lehman Brother.

Din cauza pierderilor masive, banca Lehman Brothers a cerut protecţie din partea autorităţilor americane.

Vremurile erau prea tulburi şi pentru a treia bancă de investiţii ca importanţă din Statele Unite, Merrill Lynch, care urmea să fie preluată de Bank of America pentru suma de 50 de miliarde de dolari.

Isărescu îmbărbăta oamenii muncii să stea liniștiți. ,,Criza nu va trece Oceanul”, spunea el.

Da, nu a trecut-o, adăugăm noi azi cu umor trist, că nu a avut barcă.

Criza a fost exportată în Europa, rapid.

România, victimă sigură, nu a scăpat nici ea.

Salariile angajaților de la Stat au fost tăiate cu 25 la sută, chipurile să fie salvat bugetul țării.

În tot acest timp, băncile comerciale acumulau tot mai multe credite neperformante, pentru că mulți nu și-au mai putut plăti ratele la credit.

Unii și-au pierdut locuința, iar alții s-au sinucis. Un caz, larg mediatizat, a fost al unui locuitor din Buzău, datornic la bancă.

Acesta, deși avea un salariu de numai 400 de lei, a împrumutat 2.000 de lei de la o scursală bancară locală, pentru un televizor. Cu tot cu dobândă, suma pe care trebuia s-o înapoieze s-ar fi dus spre 3.000 de lei.

Bărbatul, singurul cu serviciu din întreaga familie, presat și de alte obligații financiare, a constatat că nu își mai permite să achite ratele lunare către bancă, care nu erau mai mari de 150 de lei.

Panica l-a cuprins în clipa în care a început să primească scrisori de amenințare cu executarea de la bancă, îngrozit că familia putea rămâne fără casă, deși nu era vorba de un împrumut ipotecar.

Presa vremii scrie că tânărul si-a luat câteva zile de concediu, a dispărut un timp, iar apoi a fost găsit spânzurat.

Ne întrebăm: Ce ar trebui să pățească devalizatorii conturilor bancare, mângâiați pe creștet cu blândețe de BNR, actorii grandioaselor falimente din România, care au furat miliarde de lei și milioane de dolari din conturile populației, fără scrupule ?

xxx

Bankpost, alt ,,cadavru” din panoplia BNR. Istoria falimentului băncii este una pe repede înainte

În iunie 1991, Andrei Firică, ministrul telecomunicaţiilor în guvernul Roman, a chemat-o pe Elena Petculescu, director în cadrul Direcţiei Generale de Poştă şi Comunicaţii, şi i-a spus să facă o bancă a Poştei.

Zis și făcut.

Primul pas pentru privatizare a fost făcut pe 2 aprilie 1999, când General Electric Capital Corporation și Banco Porugues de Investimento au achiziționat 45 la sută din acțiunile Bancpost, pentru 92,8 milione de dolari.

Ulterior, Eurobank Ergasias din Grecia a cumpărat în mod repetat acțiuni de la cei doi investitori, iar în 2002 a obținut un ultim pachet de 17 la sută deținut la Bancpost de către stat, achitând 20,08 milioane de dolari.

Până în 2005, banca elenă și-a majorat participația la 62,74 la sută din capital. În anul 2006, (BERD) și (IFC) au vândut instituției elene un pachet de peste 14,5 la sută din capitalul băncii românești, deținerea EFG Eurobank ajungând la 77,5 la sută.

Bankpost devenise o bancă mare în sistem.

Bankpost a mers bine, cât timp a fost condusă de Elena Petculescu, ,,patriot sincer”, cu experieță în anii de când lucra la Poșta Română, pe un post important.

Aceasta nu s-a lăsat convinsă, să intre în jocul de interese al cercurilor financiare și politice, ca urmare, la ședința AGA din 20 aprilie 2005, Mihai Bogza a fost numit în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Bancpost, în locul Elenei Petculescu

După ce acționariatul grec a început să mute banii băncii, dintr-un buzunar, în altul, banca a început să se clatine, iar Mugur Isărescu s-a îngrijorat, de ce lanț de probleme financiare, ar fi putut crea în sistem, intrarea în faliment a Bankpost.

Grecii făceau tot mai multe mișcări neortodoxe, dar milioanele de dolari și lei, din creditele acordate nu mai puteau fi recuperate.

Pentru degrevarea sistemului, creditele neperformante au fost transferate către un recuperator din Olanda, controlat tot de greci, care executa, fără milă, debitorii.

În special persoane fizice, posesorii cardului de credit American Expres, care funcționa ca o morișcă, și nu mai puteai returna suma creditată, decât dacă închideai cardul. În tot acest timp, dobânzile percepute la utilizarea sumelor de pe card ajungeau la peste 80 la sută pe an (DAE).

Ca să evite falimentul, Banca Națională a Intervenit din umbră, iar în aprilie 2018, Banca Transilvania, într-o fuziune prin absorbție, a preluat pachetului majoritar de acțiuni (99,15 la sută), deținut de Eurobank Group la Bancpost.

Astfel, a fost evitată ,,în surdină”, apariția unei noi găuri negre în sistemul bancar din România.

Am lăsat la final falimentul Băncii Turco Române, pentru că acesta este exeplul cel mai clar, a ceea ce pot face politicienii, dacă amestecă treaba lor, de a da din gură, cu finanțele.

xxx

Dispariția Băncii Turco Române a fost un ,,infanticid”. Părinții și-au omorat propriul copil

Dispariția Băncii Turco Române, al doilea faliment bancar răsunător din România a avut drept cauză ,,uciderea”, ei, de înșiși acționarii care au înființat-o.

Inființată în 1993, Banca Turco-Română devine operațională în 1994, după o inaugurare cu mare fast, la care au participat inclusiv președintele Ion Iliescu, și președintele Turciei, de la aceaa vreme, Suleiman Demirel.

După cinci ani de activitate, numarul total al clientilor ajunsese la aproape 30.000.

În urma acestei opearațiuni, fondurile proprii ale băncii au crescut de la 40 de milioane de dolari, la 73 de milioane de dolari. Totodata s-au produs modificari și în structura acționariatului.

Actionar amjoritar devenise Bayindir Holding – 65 la sută, The Bank of New York – 30 l sută și BCR – 5 la sută.

BTR a început să aibă mari probleme de lichiditate, dar nimeni nu vorbea despre acestea.

Problemele de lichiditate ale Băncii Turco-Române (BTR) vor fi rezolvate întrucat președintele Ion Iliescu a avut discuții cu presedintele Turciei pe această temă.  Acesta a fost mesajul transmis, la acea vreme, în Adunarea Generală a Acționarilor BTR de către acționarul majoritar al băncii, grupul turc Bayindir.

Pe acest motiv, Bayindir a cerut amânarea discutării subiectului privind mobilizarea fondurilor necesare pentru îndeplinirea cerințelor de capital minim și fonduri proprii, cerute de BNR.

BTR nu mai putea fi păsuită să îmbunătățească cerințele de capital, iar Bayindir Holding, care trebuia să verse imediat 4 milioane de dolari, s-a scuzat că America este închisă, deoarece este 4 iulie.

Banii nu au mai venit, iar BTR s-a trezit cu un capital negativ în creștere, avand de acoperit un deficit de peste 8 milioane de dolari.

La aproape 20 de ani de la pronunțarea falimentului Băncii Turco-Române, nu s-a întâmplat nimic semnificativ, pentru recuperarea bnilor

Condamnarea definitivă la închisoare cu executare a lotului de persoane găsite responsabile pentru devalizarea instituției de credit s-a făcut numai pe hârtie.

Liderul lotului de infractori, fostul proprietar și șef al băncii, omul de afaceri turc Cortuk Kamuran, un apropiat al fostului președinte al Turciei Suleyman Demirel, trăiește în Statele Unite, unde autoritățile nu recunosc condamnarea sa penală în România.

Principalul sumei devalizate se ridică la aproape 60 milioane dolari și peste 11 milioane euro, însă totalul este, teoretic, mult mai mare, întrucât include și dobânzi.

FGDB a despăgubit, între timp, din fondurile sale proprii, provenite din contribuțiile sistemului bancar, adică tot de la deponenți, pe mulți dintre cei prejudiciați, în urma falimentului fraudulos al BTR.

La sfarsitul lunii ianuarie 2007, din totalul activelor bilantiere ale BTR existente la data deschiderii procedurii de faliment, gradul de recuperare/valorificare era de doar 5 la sută.

Liviu Marica, desemnat ca lichidator, arăta că toți creditorii BTR mai aveau de primit aproximativ 953 miliarde de lei, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

În luna martie 2003, lichidatorul a acționat în instanță firmele Bayindir Holding SA (acționar principal al BTR) și Bayindir Insaat Turizm Ticaret ve Sanayi AS, pentru obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 58 milioane de dolari și 11 milioane de euro, plus dobanzile aferente păna la recuperarea prejudiciului cauzat băncii.

Efectul a fost zero

Controalele făcute în conturile BTR relevau, a exemplu de devalizare ,,profesionită” a băncii, existența, în conturile unei sucursale din Voluntari, a doar 29 miliarde lei vechi, în condițiile în care banca avea un sold negativ de 59 milioane de lei vechi.

Potrivit lichidatorului, multe din asa-zisele credite acordate de BTR reprezintau de fapt plăti în numerar, în dolari americani, către persoane de cetățenie turcă, pe baza unor „bonuri de mănă” semnate de foști salariați și de conducerea băncii.

Un alt împrumut la fel de suspect este cel acordat unei persoane fizice care ar fi fost „girată” de un senator.

Valoarea împrumutului, acordat făra garanție, pentru construirea unei vile în zona Băneasa, era de aproximativ 450.000 de dolari.

Împrumutatul, membrul Consiliului de Administrație al băncii, Murat Konkavar, a fost prins pe Aeroportul Băneasa, când încerca să fugă din România, cu o valiză plină cu cei 450.000 de dolari, după ce participase la o fastuoasă inaugurare a sucursalei BTR Dorobanți.

Vameșii au confiscat tot ce depășea 10.000 de dolari și l-au lăsat să plece.

Nu se mai știe ce s-a întâmplat cu restul sumei.

Normal, pentru că nici noi nu suntem îngeri.

În 2012, după un deceniu de judecată, Curtea de Apel București a dat pedepse grele în dosarul căderii Băncii Turco – Române.

Omul de afaceri, Cortuk Kamuran a primit o pedeapsă de 13 ani de închisoare, Murat Koncavar – unul din administratorii BTR – a primit o pedeapsă de 11 ani de închisoare, Figen Yakinkaya Cetin – fosta vicepreședintă a Consiliului de Administratie al BTR a primit o pedeapsă de 7 ani de închsioare, Levent Huseyin Yurukoglu – fost președinte al BTR- 11 ani de închisoare, iar Cristian Dumitrescu – fost vicepreședinte al BTR – trebuie să execute șapte ani de închisoare.

Decizia definitivă și a fost pronunţată la data de 25 mai 2012.

Potrivit minutei Curții de Apel București, cei cinci condamnați trebuie să plătească Băncii Turco-Române, prin lichidator Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, despăgubiri civile în cuantum de 59.421.921,04 de dolari şi 11.326.199,99 de euro, în echivalent lei la data plăţii, cu dobânda legală calculată de la data de 31 martie 2003, până la data achitării integrale a debitului.

Nu a fost executată, nici măcar o zi de închisoare.

BTR. Banca a inregistrat, în 2001, o pierdere de peste 1.100 de miliarde lei vechi, care s-a majorat cu aproape 150 miliarde lei vechi în primele trei luni ale anului 2002.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 3 februarie 1998 – 27 octombrie 2000, la solicitarea lui Cortuk Kamuran, preşedinte al Companiei Bayindir Insaat Turizm Ticaret ve Sanayi A.S. Turcia şi membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Turco-Române S.A., conducerea BTR a constituit şi prelungit, fără a aduce la cunoştinţa Consiliului de Administraţie, la un număr de patru bănci partenere străine, plasamente în valută cu caracteristicile iniţiale de depozite la termen, după care, în baza unor contracte de garanţie sau de credit a transformat aceste depozite în depozite colaterale, pentru garantarea unor facilităţi de credit acordate de aceste bănci grupului Bayindir Holding.

Deci, au fost mutați, fraudulos, banii, dintr-un buzunar în altul, al acționarului majoritar,

Oficialii Bancii Turco Române au recunoscut, în final, că declansarea crizei, în luna noiembrie 2000, a avut drept cauză depozitele colaterale constituite în favoarea Bayindir Holdings la bănci străine, în sumă de 114 milioane de dolari și 8,8 milioane de euro.

Adică, furt elegant, legalizat

Din aceste depozite nu au mai putut fi recuperate decât 47 milioane de dolari si 8,8 milioane de euro.

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a plătit compensaţii însumând 512,2 milioane de lei, pentru despăgubirea a 327.465 de deponenţi la băncile intrate în faliment în perioada 1999-2006 – Banca “Albina”, Bankcoop, Banca Internațională a Religiilor, Banca Română de Scont, Banca Turco Română, Banca “Columna” și Nova Bank.

Și, totul, din banii populației, aflată, și azi, în postura de sclav al multinaționalelor bancare.