Programul IMM Plus va fi extins: Statul își asumă un risc de credit suplimentar pentru sprijinirea companiilor

Publicat: 06 iun. 2024, 09:00, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
Programul IMM Plus va fi extins: Statul își asumă un risc de credit suplimentar pentru sprijinirea companiilor

Guvernul va adopta în ședința de azi un proiect de OUG pentru modificarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS.

Ca urmare a interesului manifestat de către întreprinderi până la acest moment pentru accesarea Programului IMM Plus, plafonul de garanții prevăzut pentru acest program este utilizat într-o mare măsură. Întrucât interesul întreprinderilor de a accesa acest Program se manifestă în continuare ridicat, Guvernul propune majorarea plafonului de garanții aprobat și implicit majorarea bugetului ajutorului de stat acordat sub formă de grant. Dispozițiile legale în vigoare în domeniul ajutorului de stat permit majorarea bugetului unei scheme de ajutor de stat cu până la 20%, fără a fi necesară notificarea la Comisia Europeană. În acest sens, pentru certificarea celor de mai sus, prin adresa nr. 585.615/30.06.2023, Ministerul Finanțelor a solicitat prin intermediul Consiliului Concurenței, opinia Comisiei Europene, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Prin creșterea bugetului schemei de ajutor de stat statul își asumă un risc de credit suplimentar prin creșterea plafonului de garantare odată cu asumarea unui efort bugetar prin partea de grant specifică Programului, care acoperă cheltuielile cu dobânzile (pentru maxim 12 luni), comisioanele de administrare și de risc.

În cadrul corespondenței purtate, forul european a emis următoarea opinie: ”Având în vedere clarificările oferite suplimentar de partea română, referitoare la faptul ca (i) obiectivul operațiunii în cauză este de a asigura sprijin financiar cât mai multor beneficiari, (ii) se înregistrează o creștere a numărului de solicitări care nu ar putea fi satisfăcute în condițiile bugetului inițial, respectiv că (iii) termenii și condițiile de acordare a garanțiilor rămân neschimbate, experții Comisiei Europeane au confirmat faptul că o astfel de măsură (majorarea bugetelor cu până la 20% din valorile inițiale) poate fi implementată fără parcurgerea procedurii de notificare la CE în vederea aprobării.”

Se impune modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM PLUS, pentru asigurarea continuității măsurilor de sprijin.

Astfel, prin prezentul proiect se propune majorarea bugetului total al schemei de ajutor de stat asociată Programului cu suma de 2.499.875.096,61 lei, până la suma totală de 14.999.250.579,70 lei, respectiv majorarea plafonului total al garanțiilor de stat care pot fi emise în cadrul Programului cu suma de 2.220.000.000 lei, până la valoarea totală de 13.320.000.000 lei și majorarea bugetului de grant cu suma de 279.875.096,62 lei până la valoarea totală de 1.679.250.579,70 lei.

Prin implementarea modificărilor propuse, se va asigura accesul la măsurile de ajutor acordate în cadrul schemei de ajutor de stat pentru un număr estimativ de 2.300 beneficiari suplimentari, astfel că se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum total 13.800 de beneficiari.

Stabilirea plafonului a avut în vedere estimările administratorilor schemei de ajutor de stat, propunându-se majorarea cu încadrarea în limita a 20%, astfel încât să nu fie necesară notificarea și aprobarea modificărilor schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană, având în vedere perioada scurtă rămasă până la 30 iunie 2024. Stabilirea bugetului pentru ajutorul de stat sub formă de grant a avut în vedere estimările administratorilor schemei de ajutor de stat.

Propunerea de suplimentare a plafonului total de garantare și a bugetului schemei de ajutor de stat asociate Programului IMM INVEST PLUS are în vedere faptul că ajutoarele de stat pot fi acordate până la data de 30 iunie 2024, astfel că, prin aprobarea măsurilor propuse se va permite accesul la credite pentru realizarea de investiții, precum și pentru capital de lucru pentru un număr mai mare de companii afectate direct sau indirect de efectele crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Propunerea este justificată prin prisma gradului ridicat de concentrare a solicitărilor de garantare și a ritmului susținut de consum al plafoanelor de garantare înregistrat într-o perioadă foarte scurtă de la debutul programului. Suplimentarea plafonului total de garantare și a bugetului schemei de ajutor de stat este menită să preîntâmpine amplificarea efectelor crizei, întrucât sectorul companiilor nefinanciare nu ar putea beneficia de o finanţare adecvată pentru proiectele de investiţii sau pentru capital de lucru.

Modificările legislative propuse vor permite accesul la lichiditate pentru mai multe companii nefinanciare afectate direct sau indirect de efectele agresiunii, inclusiv cele generate de sancţiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană şi partenerii săi internaţionali. Având în vedere faptul că, în prezent, se manifestă cu impact vizibil efectele agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei, precum și ale sancţiunilor impuse şi contramăsurilor luate în acest context, iar în lipsa unor măsuri urgente și adecvate de sprijin în vederea asigurării accesului la finanţare, vor fi afectate performanţele economice şi financiare ale companiilor nefinanciare, De asemenea, măsurile preconizate vizează şi reglementarea unei situaţii extraordinare generate de manifestarea la nivel global a efectelor generate de criza provocată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, astfel că sprijinirea companiilor nefinanciare are o importanţă strategică pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.

Principalele avantaje ale Programului:

– Sprijin acordat unui număr suplimentar de beneficiari ai schemei de ajutor de stat care au fost afectați de situaţia gravă generată de criza actuală determinată direct sau indirect de conflictul armat din Ucraina ;

– Furnizarea lichidității financiare necesare implementării programelor de investiții ale companiilor precum și pentru derularea activității curente.

Investițiile realizate de companii prin creditele garantate de stat în cadrul Programului vor genera un efect multiplicator în economie prin antrenarea și a altor investiții conexe (dezvoltarea furnizorilor de materii prime, materiale, instalaţii şi utilaje, a prestatorilor de servicii etc. ). De asemenea prin finanțarea capitalului de lucru se creează condițiile de finanțare optimă pentru desfășurarea activității economice. Prin numărul mare de persoane angajate în sectorul IMM-urilor, companilor mici cu capitalizare de piață medie și altor categorii de beneficiari eligibili, corelat cu diversitatea de produse/servicii oferite, menținerea funcțională a segmentului beneficiarilor eligibili reprezintă o cerință fundamentală pentru traversarea perioadei de criză, precum și revenirea economică rapidă.

Prezentul act normativ se adresează tuturor categoriilor de IMM-uri, întreprinderilor cu capitalizare de piață medie, inclusiv start-up-uri și UAT-urilor având un impact direct pozitiv prin susținerea investițiilor în economia naționale și a capitalului de lucru.

Întrucât propunerea vizează majorarea plafonului total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat până la data de 30.06.2024 și, corelativ, a bugetului asociat schemei cu încadrarea în limita unei majorări de maximum 20%, schema de ajutor de stat, astfel cum a fost aceasta autorizată prin Decizia Comisiei Europene C(2024) 2367 final din 08.04.2024 și modificată prin prezentul proiect de act normativ nu trebuie notificată Comisiei Europene în vederea emiterii unei noi decizii, ceea ce va permite implementarea și aplicarea imediată a măsurilor prevăzute în prezentul act normativ.

Prezentul act normativ urmăreşte sprijinirea întreprinderilor care realizează investiţii precum și pentru capitalul de lucru, participând astfel activ la depășirea de către companii a perioadei de criză generată de conflictul armat din Ucraina.