PSD are o propunere de PREMIER! Ciolacu anunță că mâine va fi depusă moţiunea de cenzură

Publicat: 16 aug. 2020, 20:44, de Eva Mihai, în POLITICĂ , ? cititori
PSD are o propunere de PREMIER! Ciolacu anunță că mâine va fi depusă moţiunea de cenzură

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că luni va fi depusă la Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban

“Mâine PSD va depune moţiunea de cenzură la Parlament şi în cursul săptămânii vitoare va avea loc şi citirea moţiunii urmând să programăm votul”, a declarat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă.

Liderul PSD a spus că social-democraţii vor merge la Palatul Cotroceni cu o propunere de premier, care a fost deja stabilită, dar nu a dorit să o dezvăluie. 

El a fost întrebat de ce PSD nu a venit cu această moţiune de cenzură mai devreme.

„Când se depune o moţiune de cenzură este o decizie internă a PSD pe care am luat-o conform statutului cu colegii mei din ţară. Nu are nicio legătură depunerea moţiunii cu congresul şi cu alte lucruri”, a afirmat Ciolacu, citat de news.ro.

El a reluat afirmaţia conform căreia se bazează la moţiunea de cenzură pe 250 de voturi. 

Întrebat cu ce propunere de premier va merge la Palatul Cotroceni dacă această moţiune de cenzură va trece, Ciolacu a răspuns: “PSD este iniţiatorul moţiunii de cenzură şi categoric va veni şi cu o propunere de prim-ministru. Avem o decizie în ceea ce priveşte un nume de prim-ministru. Nu îl pot spune”.

Liderul PSD a subliniat însă că decizia de desemnare a unui premier îi revine preşedintelui Klaus Iohannis.

Ciolacu a mai fost întrebat dacă şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, ar putea fi o propunere de premier: “Aş fi onorat ca domnul Raed Arafat să accepte, dar nu este cazul. Cred că menirea dânsului, cel puţin în lupta cu pandemia, este cu totul alta în acest moment”, a răspuns preşedintele PSD.