Cursurile din școlile cu secții de votare pot fi suspendate luni, prin decizia Consiliului de Administrație

Publicat: 09 iun. 2024, 08:20, de Cristina Cohuț, în ALEGERI , ? cititori
Cursurile din școlile cu secții de votare pot fi suspendate luni, prin decizia Consiliului de Administrație
Rușii va avea secții de votare în SUA pentru alegerile prezidențiale

Școlile pot suspenda cursurile luni, 10 iunie, dacă în clasele lor sunt amplasate secții de votare, conform unei adrese de la Ministerul Educației.

Adresa, obținută de Edupedu.ro, precizează că școlile care găzduiesc secții de votare pot suspenda cursurile luni, 10 iunie. Aceasta se aplică unităților de învățământ identificate într-o listă comună de către inspectoratele școlare, Birourile Electorale Județene/Municipiului București și reprezentanții prefecturilor și autorităților publice locale.

Orele pot fi recuperate conform Regulamentului-cadru de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), iar programul de recuperare va fi stabilit de Consiliul de Administrație al fiecărei unități școlare.

Inspectoratul Școlar (ISJ) Buzău a anunțat că în județul Buzău cursurile se vor desfășura online pentru elevii din școlile desemnate secții de votare în perioada 7 – 10 iunie. Orele vor fi recuperate până la finalul anului școlar 2023-2024, conform calendarului.

Decizia de suspendare a cursurilor pentru 7 și 10 iunie a fost luată în urma recomandărilor Comisiei Tehnice Centrale pentru Coordonarea Activităților de Organizare a Alegerilor, care s-a întrunit pe 5 iunie 2024.

Inspectoratele școlare, Birourile Electorale Județene/Municipiului București și reprezentanții prefecturilor și autorităților publice locale au avut posibilitatea de a stabili lista unităților de învățământ preuniversitar care justifică suspendarea parțială sau integrală a cursurilor în aceste zile.