Ungaria a început vaccinarea cu Sputnik V
Ungaria a început, de vineri, vaccinarea populației cu Sputnik V. Este prima țară din Uniunea Europeană (UE) care foloseşte vaccinul rusesc împotriva Covid-19.
„Azi (vineri), începem să vaccinăm cu vaccinul Sputnik , în centre de vaccinare desemnate de către autorităţi”, a anunţat într-o conferinţă de presă obişnuită medicul-şef ungar Cecilia Muller, relatează AFP.
Ungaria este prima țară membră a UE care a autorizat folosirea Sputnik V. Vaccinul rusesc a fost autorizat în luna ianuarie. Țara a comandat două milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate în decurs de trei luni.
Cantitatea de doze comandate este suficientă pentru vaccinarea unui milion de oameni.
Ungaria a mai aprobat luna precedentă și vaccinul chinezesc Sinopharm. Țara a comandat 5 milioane de doze din acest vaccin.
„Dacă Ungaria începe să folosească vaccinul chinez (împotriva covid-19) Sinopharm în viitorul apropiat, peste 2,5 milioane de persoane vor putea să fie vaccinate până la Paşte(…)În fiecare zi care trece şi aşteptăm Bruxellesul, pierdem 100 de vieţi ungare”, a anunţat vineri, la radio, Viktor Orban.