Brevet OSIM pentru un desert pe bază de zer și cătină, inventat de cercetătorii din Galați
Cercetătorii de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați au obținut Brevetul eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) pentru o nouă invenție inedită, respectiv tehnologia de preparare a unui desert pe bază de concentrat proteic din zer și cătină.
Principalul obiectiv al cercetărilor profesorilor și studenților de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor de la universitatea din Galați, cea mai veche facultate din țară cu profil în domeniul industriei alimentare, este descoperirea unor noi tehnologii în industria alimentară pentru produse din categoria „eticheta curată”, adică produse sănătoase și gustoase, produse din ingrediente cu bogat conținut nutritiv.
La trei luni de la brevetarea de către OSIM a invenției „pâinea proteică”, adică a pâinii preparate cu adaos din carne, a fost brevetată o nouă invenție a cercetătorilor gălățeni, de această dată un desert, care are calități care îl recomandă și pentru tratarea hipertensiunii.
Autorii Brevetului de Invenție nr. 132.699/2024 sunt Florentina Mihaela Ursache, Elisabeta Botez, Nicoleta Stănciuc, Doina Georgeta Andronoiu, Oana Viorela Nistor, Mihaela Turturică și Gabriela Râpeanu.
Ideea care a stat la baza elaborării brevetului de invenție a fost creșterea cerințelor și a interesului consumatorilor pentru produsele lactate „tip desert”, cum ar fi șarlotele, budincile și diferite creme, care se fabrică în principal din lapte, la care se adaugă agenți de îngroșare și arome, de vanilie, ciocolată, caramel, etc.
Produsul obținut conține fructe de cătină deshidratate care sunt bogate în compuși bioactivi cu rol în buna funcționare a sistemului nervos central, a sistemului imunitar și în sinteza proteinelor.
„Fructele de cătină sunt foarte valoroase pentru industria alimentară și datorită puterii de colorare a pigmenților prezenți în aceste fructe. Produsul are la bază un proces de emulsionare a proteinelor din zer, care sunt recunoscute ca sursă importantă de peptide bioactive, ce exercită diferite funcții precum: antihipertensive, antilipemice, antimicrobiene, antioxidative, opiacee și imunomodulatoare.
Utilizarea cătinii deshidratate și a concentratului proteic din zer au condus a obținerea unui produs lactat tip desert cu valoare nutritivă ridicată și caracteristici senzoriale superioare.
Datorită conținutului ridicat de compuși bioactivi din cătină și digestibilității ridicate a proteinelor din zer, produsul lactat tip desert pe bază de concentrat proteic din zer și cătină deshidratată are un caracter funcțional”, se spune în prezentarea calităților noului desert pe bază de concentrat proteic din zer și cătină.
În anii trecuți, cercetătorii de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați au obținut premii la importante competiții din țară și din Europa cu produse precum salamul fără aditivi, salamul de vară cu grăsime vegetată în locul grăsimii de origine animală, pateurile vegetale din bob sau linte, pâinea cu adaos din proteină tip pește și brânzica mov, în care s-a adăugat un colorant natural, respectiv făină de orez negru, acadelele preparate cu orez integral și unt de cocos și nectarul probiotic din dovleac.
Aceste produse au calitatea că sunt foarte sănătoase, dar în același timp sunt și foarte gustoase.
Prof dr ing Petru Alexe este cel care a structurat după 1990 puternicul centru de cercetări științifice de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați, fiind și inițiatorul multor proiecte de cercetare.
Facultatea dispune și de o modernă infrastructură de cercetare, de la laboratoare la mai multe stații tehnologice pentru prepararea produselor din carne, a lactatelor sau a berii, o stație de panificație și un departament de pescuit și avacultură, care le facilitează studenților ca încă din facultate să își formeze abilitățile de coordonare a activităților de producție din industria alimentară.