Ieri, foarte multe solicitări la ”Salvare”, de la secţii de votare
Ieri (n.r. marți) au fost foarte multe solicitări ale ambulanțelor la secțiile de votare, a anunțat dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.
Cod roșu și cod galben
În ultimele 24 de ore, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABIf) s-au înregistrat 1.555 de solicitări, dintre care 1.016 persoane au prezentat urgenţe de „cod roşu” şi „cod galben”, transmite managerul Alis Grasu.
209 persoane se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanţă, 41 de persoane prezentând lipotimii, respectiv senzaţie de pierdere a stării de conştienţă şi 22 de persoane au prezentat sincope a precizat dr. Alis Grasu.
De asemenea, dr.Grasu a menționat că în legătură cu ziua de ieri, trebuie ținut seama că ”se numărau încă voturile şi au fost foarte multe solicitări la secţii de votare, dintre aceste cazuri în loc public. Dacă facem o comparaţie cu ziua anterioară constatăm că este o creştere cu 16,57% la numărului total de solicitări”.
”Subliniez că ziua de ieri a fost una aparte în ceea ce priveşte cazurile în loc public”, spune dr. Grasu.
Mulți oameni așteptau ieri cu sacii plini cu buletinele de vot, pe caldarâm, în condiții extreme: la temperaturi de peste 35 de grade Celsius, fără apă, obosiți și stresați.