Persoane arestate după ce au vândut droguri de mare risc în Timișoara și Arad
Substanțele interzise fac ravagii în România. Patru persoane au fost reținute pentru 30 de zile sub acuzația de trafic de droguri de mare risc în Timișoara și Arad, potrivit polițiștilor.
Cercetările au relevat că, în perioada aprilie – iunie 2024, persoanele în cauză ar fi deținut și comercializat în repetate rânduri diferite cantități de droguri de mare risc către consumatori din județele Timiș și Arad.
În seara zilei de 10 iunie, două dintre acestea au fost surprinse în flagrant delict în Arad, în timp ce ar fi vândut aproximativ 1 kilogram de droguri de mare risc, cumpărat anterior cu 42.000 de lei, care includea 3-CMC (cristal) și 4-MMC.
În aceeași zi, în urma unei percheziții domiciliare, au fost găsite și confiscate aproximativ 3 kilograme de droguri de mare risc (MDMA), precum și alte probe.
Marți, 11 iunie, procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea celor 4 persoane implicate în traficul de droguri.
De asemenea, a fost formulată propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș.
Suportul tehnic a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul DIICOT.
„Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Inspectoratului de Poliție Județean Arad și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
În ultima perioadă au avut loc mai multe percheziții în Timișoara și au fost înregistrate nereguli grave. Mai multe persoane au fost prinse cu cantități mari de droguri asupra lor sau chiar sub influența substanțelor interzise în timp ce conduceau.