De ce nu e rasism când huidui o manea

Evoluția aceasta a creat unele confuzii în zona percepției lăutăriei, o activitate veche, veche rău pe teritoriile Țării Românești și Moldovei. Vechii scripcari boierești și mănăstirești, robii pământului, etnia marginalizată etc. se constituiau în bresle de lăutari iar acestea își făceau veacul pe la curțile domnilor, ale boierilor și mănăstirilor precum și prin urbiile zise pompos orașe. Lângă ei mai existau acele trupe turcești, numite mehterhenele, ceva mai profesioniste, care s-au lansat în perioada când Poarta făcea și desfăcea pe aici după cum dorea… Acei lăutari robi sau nerobi, de etnie, s-au aflat la orginea poeziei românești, așa cum o știm noi culeasă de Pann, Alecsandri sau scrisă de Budai Deleanu, Asachi etc…

Ironic, nu? Etnicii români au creat și propagat maneaua în forma ei de azi, iar lăutarii romi, confundați adesea cu maneliștii romi, au inspirat o mare parte din cultura românească.

PS. Ascultați maneaua ”Până când nu te iubeam” cântată de Maria Tănase, un cântec orășenesc, cu puternice influențe orientale, cules de Anton Pann de prin cine știe ce colcauri de mahala…. Etnicii români de pân’ la patrușopt aveau cu totul alte griji pe cap, nicidecum cântatul….