Consiliul Concurenței vrea să vadă cum fură furnizorii, la citirea contoarelor de electricitate
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigație privind posibile trucări ale unor licitații publice organizate de unele autorități/entități contractante pentru atribuirea contractelor de servicii de citire a contoarelor de energie electrică din România, sursă facilă de furt în detrimentul populației.
Consumul de energie electrică nu se mai citește în modul clasic, la contuarul proprietarului, ci se verifică de la distanță, prin așa-zisele contoare inteligente.
Nu de puține ori, abonații companiilor de electricitate primesc facturi ,,umflate”, cu mii de lei, chipurile cu regularizări, care sunt greu, sau chiar imposibil de contestat, de clienți.
Împărțirea ilegală a pieței între operatori este o practică frecventă, în pofida riscurilor evidente, deoarece sursele de câstig sunt mari, și sigure.
Populația a fost, întotdeauna, pentru aceste companii, o bună ,,vacă de muls”.
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. și Electro Strategy S.R.L și-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să își împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziție publică organizate de entități contractante precum Distribuție Energie Electrică România, E Distributie Muntenia, Distributie Energie Oltenia, Societatea de Distributie a Energiei Electrice Transilvania Sud S.A., Societatea de Distributie a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A., E-Distributie Banat S.A.
În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor vizate de investigație, precum și la Servelectro Integral S.R.L. și Serv H.R. Integral S.R.L., având în vedere legăturile comerciale cu Andrem Strategy S.R.L.
Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.
Inspecţiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10 la sută din cifra de afaceri.
Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.