Justin Timberlake, arestat în New York după ce a fost prins băut la volan
Cântărețul american Justin Timberlake, în vârstă de 43 de ani, a fost arestat în Long Island, New York, după ce a fost prins de poliție, luni noaptea, conducând sub influența băuturilor alcoolice, în zona Sag Harbor, relatează Daily Mail.
Urmează ca marele artsit internațional să se prezinte acum în fața unui judecător în legătură cu acest incident.
Deși a fost arestat, Justin Timberlake are programate două concerte în Chicago în weekend și alte două spectacole săptămâna viitoare.
Mai multe surse au dezvăluit pentru TMZ că artistul a fost oprit în stare de ebrietate la volan după ce a petrecut cu mai mulți prieteni la un hotel din Sag Harbor.
„Justin ieșise să ia cina cu prietenii, iar o mașină de poliție era staționată chiar în fața restaurantului, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori. Se uitau după oameni care pleacă după miezul nopții și ar putea fi băuți. Justin a plecat la 12:30 noaptea și a fost tras pe dreapta imediat. Nimeni nu a fost rănit și nu a existat nicio dramă”, a spus o sursă pentru TMZ.
Justin Timberlake, numit adesea „prințul pop”, este căsătorit din 2012 cu actrița Jessica Biel.
Într-un interviu acordat lui Ellen DeGeneres în ianuarie 2021, cântărețul și actorul Justin Timberlake a confirmat că el și soția sa au devenit din nou părinți. Al doilea copil al cuplului este tot un băiat, pe nume Phineas, născut după cinci ani de la nașterea primului lor fiu, Silas.
La acea vreme, Timberlake a declarat: „Este minunat şi atât de drăguţ. Nimeni nu doarme. Dar suntem încântaţi. Suntem încântaţi şi nu am putea fi mai fericiţi”.
Timberlake a mai povestit: „Este foarte distractiv. Silas este foarte încântat. Îi place foarte mult. Phin nu poate merge sau nu îl poate urma deocamdată, aşa că vom vedea ce se va întâmpla”.
În aprilie 2018, într-un interviu acordat Entertainment Tonight, Biel a spus: „Copiii sunt uimitori. Sunt dificili, dar sunt minunaţi. Cred că ar fi fantastic să avem o familie mai mare”.