Stresul termic , un ”ucigaș tăcut”
Potrivit datelor Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), 500.000 de persoane mor în fiecare an din cauza stresului termic, numit de specialiști noul ”ucigaș tăcut”.
Potrivit site-lui Campbell Scientific, stresul termic se manifestă prin incapacitatea corpului uman de a menține o temperatură normală din cauza temperaturii ridicate și a nivelurilor ridicate de umiditate.
”Unii oamenii muncesc în aceste condiții, ceea ce îi poate expune riscului de îmbolnăvire din cauza căldurii și, eventual, decesului. Tulburările legate de căldură includ crampe, epuizare termică, insolație ”, adaugă site-ul.
Le Parisien se referă și la cei 577 de pelerini care au murit în timpul recentului pelerinaj musulman la Mecca (Arabia Saudită) din cauza valurilor de căldură.
Dacă OMM anunță 500.000 de decese, cifrele ar putea fi mult mai îngrijorătoare și înmulțite cu… treizeci. ”Căldura este un ucigaș tăcut, deoarece simptomele nu sunt atât de evidente. Iar atunci când există condiții de sănătate subiacente, consecințele pot fi foarte grave, chiar catastrofale ”, spune Alejandro Saez Reale, de la Organizația Meteorologică Mondială (OMM), citat de mai multe publicații.
Indexul climatic termic universal
În mod tradițional, temperatura aerului se calculează în grade. Pentru a măsura riscul de stres termic, oamenii de știință au dezvoltat metode precum „Indexul climatic termic universal ” (UTCI), care ia în considerare temperatura, vântul și umiditatea. „În mod obișnuit, măsurarea temperaturii necesită un adăpost meteorologic pentru a împiedica radiația solară directă să distorsioneze rezultatele. Pe de altă parte, radiația solară directă este necesară pentru a măsura stresul termic din mediu ”, precizeză site-ul Campbell Scientific.
Nivelul extrem de stres termic corespunde unei temperaturi resimțite de peste 46 de grade Celsius.
The Dispatch îl citează pe John Nairn, expert în caniculă în cadrul OMM, care consideră că indicele climatic termic universal este o ”măsurătore foarte slabă”, atunci când este folosit în țările expuse valurilor de caniculă. Expertul spune că acolo unde căldură ajunge la un astfel de nivel încât afectează infrastructura, vor fi consecințe majore asupra oamenilor neprotejați.
Potrivit ultimelor cercetări, la 40 de grade Celsius există o modificare cu 35% a ratei metabolice – în comparație cu temperatura normală -, și în aceste condiții oamenii nu ar trebui să mai lucreze.
Persoanele cele mai expuse
Conf. univ. Ioana Caliga, autoarea unei lucrări consacrate influenței stresului termic asupra populației, avertizează că vârstnicii, cei cu boli cardiovasculare, diabet zaharat, cei cu patologii cerebro-vasculare, cu depresie sunt extrem de expuși consecințelor acestui fenomen.
”Stresul termic reprezintă o reacție de alarmă a organismului apărută la temperaturi mai mari decât capacitatea lui de a rezista. Toate persoanele suferă când este depășit un anumit indice de confort termic, dar la diferite categorii de populație manifestările stresului termic sunt diferite. Disconfort pronunţat îl resimt vârstnicii, cei cu boli cardiovasculare, diabet zaharat, persoanele cu patologii cerebro-vasculare, cei cu depresie. Primele forme de manifestare a stresului termic sunt transpirațiile, oboseala, epuizarea fizică. Pot apărea o serie de boli cardiovasculare, declanșate de tahicardie, dilatarea vaselor sanguine, scăderea tensiunii până la colaps. În cazurile mai severe poate apărea șocul termic, sincopa calorică, insolația, deshidratarea”.