Euro 2024: Echipa națională a României a ajuns la Koln, pentru meciul cu Belgia
Echipa națională a României a părăsit Würzburg vineri dimineață, fiind încurajată la plecare de întreg personalul hotelului. La poarta hotelului, un grup de români s-a adunat special pentru a-și arăta sprijinul pentru tricolori, relatează frf.ro.
Odată ajunși în gara din Würzburg, jucătorii naționalei au fost plăcut surprinși de câțiva suporteri români, care i-au întâmpinat cu urale.
În timp ce mergeau cu trenul spre Köln, o călătorie de aproximativ două ore, jucătorii s-au destins uitându-se la filme, citind sau jucându-se cărți. Trenul a mers cu o viteză impresionantă de 280 km/h, ceea ce le-a asigurat o experiență confortabilă și rapidă.
După ce au ajuns în gara din Köln, membrii echipei naționale și-au continuat drumul cu autocarul până la hotel. La sosire, tricolorii au mâncat de prânz, iar apoi au mers fiecare în camerele lor ca să se odihnească înainte de antrenamentul oficial programat în această seară, la ora 19:30, ora României, pe arena din Köln.
O mulțime de suporteri români care s-au adunat în număr mare în orașul din vestul Germaniei sunt așteptați să creeze o atmosferă de vis și la meciul cu Belgia, care este programat sâmbătă, la ora 22:00.