Corectarea lucrărilor de Bacalaureat, plătită ca în Franța. Cât vor primi profesorii pentru fiecare lucrare
Profesorii vor fi plătiți cu sume mai generoase anul acesta pentru corectarea lucrărilor de la examenul de Bacalaureat, comparativ cu anii precedenți, a anunțat Ligia Deca, ministrul Educației.
Profesorii vor fi plătiți mult mai bine anul acesta
Ligia Deca a comparat suma pe care profesorii care au corectat lucrările de Bacalaureat ale elevilor au primit-o anul acesta cu cea de anul trecut.
„Dacă anul trecut un profesor corector avea alocate aproximativ 100 de de lucrări, ele puteau fi corectate undeva la 2-3 zile dacă făceau numai asta, iar din punct de vedere al retribuției era undeva la 1.500 lei brut. Deci nu este o sumă nesemnificativă, nu este nici o sumă foarte mare”, a declarat ministrul Educație.
În acest an, profesorii care vor corecta lucrările vor beneficia de o plată mai mare în comparație cu anul trecut.
„Un profesor român va primi 25 de lei, adică cinci euro, pentru fiecare lucrare corectată şi aproximativ 60 de lei, respectiv 12 euro, pentru o oră de evaluare la probele orale”, potrivit edupedu.ro.
Ce spune ministrul Educației despre numărul de lucrări care trebuie corectate
Ligia Deca a fost întrebată despre modul în care va fi stabilit numărul de lucrări pentru fiecare disciplină, având în vedere nemulțumirile exprimate de profesori cu privire la timpul limitat disponibil. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a fost cel care a ridicat această problemă: „Am primit sesizări în partea colegilor noștri vizavi de numărul de lucrări care le revin pe fiecare disciplină de examen”.
Ligia Deca a oferit clarificări cu privire la acest subiect: „Numărul de lucrări se stabilește în funcție de disciplină. Sunt mult mai multe la BAC față de Evaluarea Națională și în funcție de niște bareme pe care noi le stabilim printr-un act normativ.
Urmează ca acest act normativ să fie publicat. Calculăm încă impactul bugetar în funcție de calculul care se face pe volum de muncă. O să facem publice aceste detalii în curând. Ceea ce pot spune cu siguranță este că va fi o creștere față de anul trecut”, a explicat ministrul Educație, potrivit edupedu.ro.