Lege nouă: Țigările și alcoolul, vândute doar cu buletinul. Amenzi mari pentru comercianții care nu verifică vârsta clienților
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care le impune vânzătorilor din unitățile comerciale și personalului din localurile publice obligația de a solicita actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice și a produselor din tutun, pentru a verifica împlinirea vârstei de 18 ani a cumpărătorilor.
Scopul proiectului de lege este să instituie măsuri de verificare a documentelor de identitate la achiziționarea produselor din tutun și alcool, cu scopul de a descuraja consumul acestora în rândul minorilor sub 18 ani.
„În vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor şi consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante şi/sau produselor reglementate de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor de tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun, cu modificările şi completările ulterioare, membrii personalului localurilor publice şi vânzătorii din unităţile comerciale au obligaţia de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, membrii personalului localurilor publice şi vânzătorii din unităţile comerciale pot fi sancţionaţi cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei”, se arată în proiectul de lege.
Proiectul a fost aprobat de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.