Florin Roman răspunde atacurilor PSD împotriva lui Ciucă
Vicepreşedintele PNL Florin Roman a scris, joi seară, despre ”atacurile suburbane” ale PSD la adresa PNL, apreciind că liderii ”trufaşi şi aroganţi nu fac decât să reamintească de Liviu Dragnea şi ‘ciuma roşie’”. Roman afirmă că premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor, care l-au atacat pe preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă, ”fac programul de guvernare pe la terasele din Germania”.
”Guvernul României caută premier! Găsitorului recompensă: o bere! Dl Ciolacu trăieşte zile caniculare pe terasele din Koln, Munchen, Frankfurt şi Bruxelles, la o halba de bere, printre fanii echipei naţionale, dar şi printre socialiştii europeni. E drept, ca odată pe săptămână îşi face timp, între un meci şi o halba, să apară şi pe la şedinţele de guvern, pe principiul ‘Marcele, fă-te ca lucrezi!’”, a scris, joi seară, pe Facebook, Florin Roman.
Potrivit acestuia, ”în fişa postului, totuşi domnia sa are guvernarea României, chiar dacă nu e prins de febra Bacalaureatului sau al evaluărilor naţionale”. ”De ceva vreme, atât domnia sa cât şi ministrul Grindeanu, fac programul de guvernare pe la tersasele din Germania. Noi îi aşteptăm la muncă! Atacurile suburbane ale domnului Ciolacu la adresa PNL reprezintă o jignire la adresa celor 2,5 milioane de români care au votat PNL. Vom răspunde acestor trufaşi şi aroganţi lideri PSD, care nu fac decât să ne reamintească de Liviu Dragnea şi ‘ciuma roşie’”, a mai scris vicepreşedintele liberal.